marți, 25 decembrie 2012

...cu de toate


Seara de ajun și dimineața de Crăciun mi se par magice chiar și dacă am trecut de copilărie. Bucuria copiilor care vin la colindat, mândria din ochii părinților și liniștea cu care te bucuri de un pahar de vin roșu dau farmecul acestor zile. Cred sau sper că mă voi bucura de aceste momente și când voi ajunge octogenar. Dacă ajung.

miercuri, 19 decembrie 2012

Schnitzel nizzle


Sărbătorile de iarnă, ca şi sfârşitul lumii de altfel, se apropie cu paşi grăbiţi spre noi. Unii dintre noi se pregătesc să se îmbarce în sfere plutitoare sau să se adăpostească în buncăre. Alţii se pregătesc să viziteze locuri frumoase, să facă sex mult sau să mănânce bine. Dacă doriţi să le îmbinaţi pe toate trei, atunci Viena scrie pe voi.

Mă gândesc că mulţi dintre voi aţi fost pe la Viena aşa că nu vă plictisesc cu sugestii de vizitat monumente, calendare maya sau biserici. Oricum la un moment ţi se face foame. Şi ce metodă mai bună de a-ţi stinge foamea decât un şniţel mare cât roata căruciorului. Se zice că ar fi cel mai bun şniţel din lume. Din carnea fragedă de viţel şi cu pesmetul cel mai fin. Mie mi se pare că cel mai bun şniţel este cel făcut de maică-mea: gratuit, la orice oră şi mult.

La Figlmuller avem parte de cel mai bun şniţel. Figlmuller are două locaţii: Figlmüller Wollzeile şi Figlmüller Bäckerstraße. La ambele se pot rezerva locurile online. Cel puţin până acum. Spionii mei din Austria mi-au spus că mai nou nu se mai poate rezerva. Şi cică se stă la coadă. Spre norocul meu am nimerit era rezervărilor, că oricât de pofticios mi-s, la cozi la mâncare pe mine nu mă pune nimeni. După ce că dau un ban, mai să stau la rând îmi lipseşte. Din câte văd, formularul de rezervare online funcţionează. Poate ar trebui să încercaţi.

Şi nu numai şniţelul e bun acolo. Salata de cartofi pe care am luat-o ca şi garnitură a fost delicioasă. La băuturi puteţi începe cu un schnaps şi să udaţi şniţelul apoi cu bere sau vin. După preferinţele fiecăruia. Aveţi la dispoziţie şi meniul în format pdf.

Vă doresc înfulecare plăcută!





 I want a Schnauzer with my Wiener schnitzel.
 "Top Secret" - the movie


vineri, 7 decembrie 2012

Gladiatorii arctici



A-nceput de ieri să cadă. Câte-un fulg. Acum a stat. Cum a stat si apa rece in calorifele restaurantului Colosseum din Giroc, Timiş. Râdeam de multe ori de prostia autorităţilor, sau mai bine zis de lenea lor, când declarau că iarna i-a luat prin surprindere la mijlocul lui decembrie. Ei bine, iată că şi restaurantele au fost luate prin surprindere. Apa din calorifele din oţel dur parcă vine din conductele de recirculare ale unui sistem de climatizare. Serios, oameni buni. Nu-i plăcut să mănânci la copcă. Chiar dacă pare interesant. Nu e doar problema acestui local. Mai există câteva frigidere cu servire umană prin Timişoara.

Restaurantul Colosseum are şi pagină web şi pagina lui proprie şi personală pe Facebook. Sunt impresionat. Mai impresionat am fost de pozele de pe Facebook. Dacă te uiţi la fotografia de pe cover sau la galeria foto ai impresia că ai nimerit într-o tavernă toscană. Îţi inspiră numai ulei de măsline şi paste de cea mai bună calitate. Sau cel puţin mie aşa îmi şoptesc mie pozele. Mi-am zis că e locaţia perfectă pentru o zi de vineri. Atmosferă caldă şi simplitate în eleganţă. Am avut doar simplitatea din toată ecuaţia asta. Căldura şi eleganţa au cam chiulit.

marți, 27 noiembrie 2012

Pasalîk kulinar


Cu 48 de ore înainte. O ceaţă densă şi lăptoasă se lăsase pe drum. Maşina torcea liniştit iar eu stăteam cu ochii mijiţi, încercând să disting ceva prin parbriz. Era atât de dimineaţă încât nici cafeaua nu fusese absorbită încă în sistemul meu circulator. Ce mai, era foarte de dimineaţă. Când deodată, o siluetă imensă, lungă la corp şi lată la cap începea să se ivească pe marginea drumului. Treceam peste valurile de ceaţă iar silueta devenea tot mai vizibilă. Curiozitatea mă mâna să apăs mai tare pedala de acceleraţie. Am ajuns la 20 km/h. La acea viteză, lucrurile se distingeau cu greutate. În ultimul moment, cu coada ochiului am zărit reclama. Un nou restaurant "La Turku". M-am depărtat gonind matinal spre o destinaţie cunoscută.

Cu 24 de ore înainte. Am pornit motorul şi am început să mă strecor uşor printre maşinile parcate. Poarta se deschise uşor lăsându-mi în faţă drumul gol. Farurile au început să muşte din întunericul care se lăsase greu. Drumul spre casă se anunţa anevoios. Firma se pierdea în spatele meu încet ca o nălucă. În zare, o siluetă înaltă se ivea din întuneric. Părea cunoscută şi familiară. "La Turku" se intersecta din nou cu mine. Aceeaşi apariţie misterioasă, aceleaşi pofte de satisfăcut. Ştiam care este drumul de urmat. Ştiam care este destinul meu. Zeii mi-au vorbit de două ori deja.

vineri, 2 noiembrie 2012

Smack my grill up


Un nume ciudat, mâncare bună, local micuţ, ingrediente proaspete. Cam aşa s-ar descrie în câteva cuvinte Smaak Grill din Timişoara (str.Barcelona nr.1, Dumbravita).

Smaak este un cuvânt african care înseamnă a pofti sau a fi atras de ceva sau chiar cineva. Deci dacă eşti atras de un grill bun, mergi la Smaak Grill. Aşa ar suna o reclamă spontană. Ar trebui să iau procent ca şi copywriter. Mai iese un ban.

Localul este micuţ şi cochet, dar nu debordă de o imaginaţie de designer. L-am comparat un pic cu un local din Statele Unite, mai ales că prin difuzoare răzbătea muzică country. Dar nu, nu m-a făcut să tânjesc şi după un rodeo. Partea cu care m-au cucerit a fost că am putut comanda la telefon ce dorim să mâncăm şi până am ajuns la ei au şi fost gata cu preparatul. Aş dori ca multe localuri să adopte stilul acesta şi să evităm leşinurile cauzate de scăderea glicemiei. Un astfel de loc unde se poate comanda în acelaşi stil este şi restaurantul Trio din comuna Giroc. Dar despre el, într-o ediţie viitoare.

luni, 29 octombrie 2012

Casa Dolorosa - Part II

Cică cel mai bun gulaş din Timişoara este la Restaurantul Casa de la Rosa. Nu am nimic de obiectat în afară de faptul că ar fi bine să fie şi disponibil pentru servire. De fapt, nu cred ca ar fi bine, chiar recomandat.

Observ că încă nu se învaţă nimic şi cred ca e doar din vina noastră. Ar trebui să nu mai calce nimeni pragul unor astfel de localuri. Să-şi dea seama cât de important este clientul. Asta dacă nu sunt doar localuri destinate spălării de bani şi mâncarea e doar de faţadă. În cazul ăsta tac si mă retrag.

marți, 9 octombrie 2012

Hunedoara plai cu flori


Nu ştiu alţii cum sunt, da' eu la partea cu vizitatul castelelor, mormintelor, pietrelor şi punţilor suspinelor sau ce drăcii arhitecturale mai sunt, nu mi-s bun deloc. Dar deloc. Şi atunci, preocuparea mea de bază când plec la drum este să caut locuri de stat, de mâncat bine, de băut cafea, bere şi schnaps. De preferat este să fie în jurul monumentelor vizitate sau şi mai bine, chiar în ele. Prefer să mă întorc la hotel sau să pornesc iar la drum, depinde de situaţie, cu burta plină decât cu gleznele umflate.

La Hunedoara nu m-am abătut de la regula nescrisă. Mai ales că, sincer să fiu şi oricât de patriot aş fi, locurile din România îmbină tradiţia cu kitschul. M-am săturat să văd icoane cu Dracula, calendare cu ţâţe sau statuete africane în oricare lăcaş din acesta. La Castelul Huniazilor erau câteva camere ocupate doar de comercianţi obscuri cu tot felul de obiecte luate din magazine. Unele chiar nu aveau nimic în comun cu castelul sau cu tradiţiile sau meşteşugurile din vremea aia. Iar ca să vezi restul de camere cum ar fi sala de mese sau dormitorul prinţesei, să fim serioşi. La cât de austere erau camerele, cred că şi cărămizile din pereţi se plictiseau.

marți, 18 septembrie 2012

Delta Force


Atât de mult planificarăm concediul anul ăsta şi atâtea destinaţii am luat în calcul, că nici nu-mi vine acum să cred că tocmai în Deltă am ajuns. Nu zic că e un lucru rău. Doamne fereşte! A fost unul dintre cele mai reuşite concedii de până acum. Fără fiţe şi pretenţii. Doar tu, marea, Delta şi nisipul. Mirific, ce sa zic!

Am pornit la drum de cu seara, ca să ajungem devreme în Tulcea. Uitai să vă spun că destinaţia era Sulina. Acolo unde Dunărea face puţi puţi cu Marea Neagră. Parcă şi sună aşa mai kinky...a intrat Dunărea în Marea Neagră. V-aţi prins? Sper. Şi gonirăm aşa neîncetat vreo doisprezece ore, de a sărit Redbull-ul din conservă cam de două ori. Nu ştiu ce efect halucinogen mi-a dat, dar autostrada lu' domnu' Soare mi se părea super luminată. Ca să revin acum, drumul a fost greu dar noroc cu oprire la Herculane, unde am mâncat o găigană foarte bună cu mămăligă la pensiunea prietenilor noştri.

luni, 10 septembrie 2012

Casa cu flori


Încercam de mult timp să schiţez un articol despre Casa cu Flori din Timişoara. De fiecare dată, ori nu aveam aparatul foto la îndemână ori eram ocupat cu mânuirea tacâmurilor. De data asta, aparatul era încărcat şi mâinile libere. Nu înseamnă că nu îmi era foame. Dimpotrivă.  

Casa cu Flori se află pe o arteră pietonală centrală din Timişoara şi foarte uşor de localizat. Nu demult citisem un articol în presa locală că o anumită clădire - Casa cu flori - ar fi în pericol de demolare de către o gintă de ţigani. Dar nu era vorba despre locaţia asta. Deci să fie două case cu flori? Mi-s cam confuz. Oricum, mergeţi la asta unde se serveşte mâncare.

miercuri, 6 iunie 2012

La Oxford, birjar!


Îmi plac plimbările de la un restaurant la altul. Mai ales dacă le găseşti închise. Mai ales dacă îţi este foame. Mai ales că atunci nu mai gândeşti logic. Ochii sunt împăienjăniţi, stomacul tare ca piatra şi inima mai să te lase.

Iniţial am plecat cu ideea de a poposi la restaurantul Cactus. Ghinion. Poarta localului sprijinea senină semnul de "Rezervat". Nu e problemă, oamenii au clienţi. Asta înseamnă bani. Adică plătim taxe şi uite aşa prospera şi ţara. Cu oftatul cât Casa Poporului, ne-am strecurat pe străduţe să ajungem la un alt restaurant, La Cucharacha. După nume, pare ceva irlandez. Când ajungem, surpriza mai mare decât la Cactus. Orarul este între orele 18-24. Şi eu care credeam că este plaja de vârstă pentru intrare. Deci se poartă şi la noi. Restaurante unde doar între anumite ore vii şi pleci. Să nu stai ca neamu' prost până spre dimineaţă sau să vii cu noaptea-n cap. Ziua se anunţa un eşec, dar mi-am adus aminte de pub-ul Oxford din Timişoara. Eram salvaţi.

vineri, 11 mai 2012

Vitacola - gratar de vita cu salată de rucola


Carnea de vită rămâne pentru mine un preparat nobil. Poate din cauza preţului sau a atenţiei cu care trebuie tratată. Din ambele motive, nici nu o gătesc prea des. Dar aprofundez din ce în ce mai mult şi sper că la un moment dat sa fie exact ce îmi doresc. 

Cum timpul este foarte generos cu mine, doar serile sau în weekend pot declanşa jihadul în bucătărie. Şi doar acele weekenduri în care nu sunt mahmur sau prea obosit. Atunci mă mulţumesc cu o supă de ceai verde, tocăniţă de pâine prăjită şi budincă de comprese. Adevărul este că îmi şi ies toate perfect. De la supă la desert. 

duminică, 18 martie 2012

Vapiano si noi ceva?


Pentru cine vizitează orașul Belgrad sau doar îl tranzitează, e musai să stai să îngurgitezi ceva pe undeva. Iar acel undeva trebuie să-ți rămână și la inimă, respectiv stomac. C-așa-i în tenis!

Am plecat cu o poftă spectaculoasă de pleskavica, alimentată din plin de istorisirile colegului meu, cu o zi înainte de plecare. Ce să mai zic decât că din păcate nu există ștergătoare auto de interior. Și plecarăm voioși la drum, cu stomacul ațâțat de pleskavica și de un restaurant de care nu auzisem până acum, la care să ne ducă coizinul meu (varianta românească și adaptată a cuvântului englezesc cousin).

luni, 13 februarie 2012

Teoria shawormei

Recunosc că de când am început acest blog, nu m-am aventurat să scriu prea mult despre felul de mâncare sau fast-food (repet, nu junk food) pe care îl tolerez la orice orice oră, cu febră sau nu, cu indigestie sau nu. Cum o zice şi titlul, este vorba chiar de Măria Sa Shaorma. Hulită de unii şi proslăvită de alţii (oare cine!?), shaorma reprezintă deja un cult în societatea românească. Pusă şi pe versuri, reuşeşte să acapareze atenţia şi celor care o mănâncă pe furiş, seara, în faţa televizoarelor, la câte o emisiune de interes naţional. Nu vi s-a întâmplat niciodată să daţi de acei oameni care se uită aşa cu scârbă şi dezgust când muşti din shaorma, dar seara îi vezi din maşină la coadă, la shaormeria de care le-ai zis. Că te şi întreabă "Dar totuşi, de unde zici că e?". Şi stau acolo în frig sau cald, nu contează, să cumpere şi ei bucăţica de calorie pe care o repugnau.

De la un timp, de parcă neajungând caloriile dintr-o shaorma, au apărut shaormele XXL. XXL!!! Cum zice un bun prieten...parcă ţin un nou-născut în mână. Atât sunt de mari că nu ştii cum să le ţii. Eşti ca un virgin care nu nimereşte punctul de destinaţie. Care nu ştie cum să mânuiască racheta sol-sol. E atât de mare că dacă ai mânca o shaorma din asta, gol fiind, nu cred că s-ar mai uita femeile în jos la tine. Ai avea ceva concurenţă. Problema e că, începi la un moment să fii atât de familiar cu ea, încat shaorma mare de altădata parcă e o shaorma mică. Alta decât cea XXL nu ai mai vrea. Vorba aia...once you go black, you never go back.

Pentru cine nu ştia şi trăia în paleolitic, fără shaormerii şi Google, la shaorma, lipia este baza. Lipia este nucleul, centrul universului acestor tip de mâncăruri. În momentul în care ai o lipie la dispoziţie şi tot felul de ingrediente, ai opţiuni nelimitate. Unele mai puţin sănătoase iar altele mai decente din punct de vedere al caloriilor. Poţi să faci shaorma, durum, fajita, quesadillas, taco, tostadas...you name it. Mexicanii au cea mai mare varietate de tipuri de mâncare cu lipii sau tortillas. Dacă vrei, poţi face şi shaorma cu salată de fructe. Sau cu îngheţată.

Varianta pe care o folosesc des implică nişte piept de pui, la gratăr, tăiat felii, dar merge şi cu o friptură de porc, raţă sau alt animal de companie al ogrăzii, legume trase prin tigaie şi un sos de iaurt cu usturoi. Cartofii sunt opţionali, dar dacă sunt musai, optaţi pentru varianta coacerii lor în cuptor în loc să-i prăjiţi. Îi tăiaţi ca pentru cartofi prăjiţi, dar luaţi o tavă, puneţi hârtie de copt şi bang la cuptor cu ei. Mi se pare mai sănătoasă varianta. Cu toate că, toate acestea combinate nu reprezintă o opţiune săracă în calorii. Că cică aici e secretul unei diete, nu ce mânănci neapărat dar cum le combini.



We think fast food is equivalent to pornography, nutritionally speaking. 
Steve Elbert