marți, 31 ianuarie 2017

Kiosk!


Știți quote-urile alea de dialog din comics-uri? Am început să vorbesc în romengleză și nu e funny. Știu. Reiau. Știți bulele acelea de dialog din benzile desenate? Și în special cele de uimire, gen Kaboom, Krunch, Sploink? Nah, exact așa am făcut și eu când am ridicat privirea și am văzut numele localului. Eram în drum spre alt loc de pierzanie culinară când am dat nas în nas cu Kiosk. Văzusem, ce-i drept, o reclamă pe Facebook, și cam știam de el dar nu mi-am dat seama că sunt atât de aproape. Știind totodată ca un concurent la Master Chef a făcut meniul, mi-am zis că nu are rost să ratez șansa. Mai ales ca nu mai venisem demult la oraș. Nu știu dacă v-am zis, dar eu lucrez pe o plantație în afara orașului și e normal să mă bucure orice când dau de lume, de la claxoane și înjurături până la cea mai iscusit gătită shaorma.

Locația este una dintre cele mai fericit alese, mai ales dacă ești dispus să plătești niște bănuți să te afli cam prin buricul târgului. Iar când te afli în buricul târgului, cam vin și clienții. Deci un fel de win-win. Localul este micuț, cochet, cu un design modern care deja se conformează trend-ului în materie. Mai exact,  lustre cu fir lung, mobilier vintage de lemn, tigai, condimente, oale, care mai de care atarnând. Nu zic de rău acum. Zic chiar de bine. Când auzi și că meniul a fost conceput de mâna lui Petre Buiucă, hai că nu ai ce pierde. Locație faină, design drăguț și meniu conceput de un profesionist. Hai să gustăm și mâncarea, dacă tot am ajuns aici.

Am comandat un meniul zilei, o porție de cheesburger cu cartofi prăjiți și o porție de coaste de porc tot cu cartofi prăjiți. Prima a venit ciorba de la meniul zilei. E și normal. Era anormal să vină ultima. Iar pâinica care o însoțea, de vis. Veți vedea din poze. Nu erau chiflele obișnuite de pâine. E ca un fel de cozonac foarte bun. Ceva între pâine și cozonac dar nu știu nici dacă erau făcute de ei. Când văd mâncare, cam scap din vedere anumite lucruri. La felul doi din meniul zilei a fost spanac cu cârnăciori și ochi de ou. Ochi, nu ochiuri. Că doar găinile sunt cicloape, nu au doi ochi. Uf, nu de acolo vine denumirea de ochi de ou. Iar le-am încurcat. Am mai stat nițel de vorbă și când dau cu ochii spre bucătărie, să leșin. Veneau burgerii. Ați prins ideea? Am zis ca am comandat un cheeseburger. Acum am zis la plural? Știu că sunt subtil și măiastru la vorbe. Erau doi pe platou. Doi burgeri. Cheeseburgeri. Mi-au dat lacrimile si am simțit fluturașii din stomac cum se transformă în lilieci. Eram curios la ce tombolă am câștigat de am primit doi burgeri. Dar nu câștigasem nimic. Toată lumea primește doi. Din cauză sau datorită faptului că sunt mai mici. Și nu e nici o problemă că sunt mai mici. Avantaj la primire. Îi poți îngurgita fără a mai fi nevoie de dușul de după. Iar dacă chiar te saturi cu unul, al doilea îl poți lua la pachet. Cum am mai zis, win-win. Când am dat cu nasul de cartofii prăjiți și am închis ochii, parcă am vazut-o pe bunică-mea cum îi prăjea. Era gustul de cartofi prăjiți pe care numai mama sau bunica îi poate face. Așa mă aștepta în tinerețuri și bunică-mea, cu ditamai vasu de cartofi prăjiți. Ce vremuri. Acum a ajuns rândul meu să o răsfăț cu cartofi duchess și friptură de mistreț și țuică bună. La 90 de ani, nu zice nu la nimic.  Doar la vin roșu, că cică îi urcă tensiunea. Deci, cartofii condiment, burgerii si chiflele excelent (http://www.versuri.ro/versuri/jmefh_b-u-g-mafia-cristina-spatar-fara-egal.html). Mă știu cu versurile. Sosul care a venit la cheesburger îmi dădea impresia de proaspăt scos dintr-o sticlă de plastic. Există sute de rețete de sosuri de burgeri. Putem și mai bine. Coastele cică au fost un pic cam uscate, dar le mai stropeai cu bere și se umezeau ele. Acolo se mai poate lucra un pic, dar nu e tragedie. Punem și niște poze, că fără poze viața e pustiu.



 Pâinicile de la meniul zilei.

 Spanac cu cârnaciori și ciclop de ou.

  Frații Cheeseburger si Cartofii de Aur.

Coastele rupte din rai. Mai uscate că se anunțase secetă.
 Cheesecake. Okeish!

În concluzie, este loc și de mai bine, cum am zis. Dar merită încercat și se numără printre localurile care pot face cinste Timișoarei. Cu condiția să mergem înainte la calitate și să  nu dăm înapoi, cum am văzut atâtea exemple.

Prețuri și comenzi:
http://eucemananc.ro/timisoara/locatie/kiosk/263/
https://www.foodpanda.ro/restaurant/v0az/kiosk



I am sorry for what I said when I was hungry
Everybody

joi, 18 august 2016

Hai cu noi la Iorgovanu', unde-i mandru banatanu'




Plictiseala parcă plutea prin birou sub forma unor norișori. Se auzeau doar tastele bătând și cateva frânturi de melodii răzbăteau prin căști. În capul tuturor stăruia chinuitor întrebarea Oare unde mâncăm azi? O întrebare care le chinuia fiecare zi din viața lor. Această dilemă se simțea apăsătoare și fără șanse de a o rezolva vreodată. Începea chiar să devină o problemă existențială, iar după cum spune Jean Calvin - dacă privim prin sinoptica parafrazării sinusoidale paranaoidale, aspectele confuze se vor clarifica la un moment dat. Deschise ochii încet să lase lumina să pătrundă ușor fără a-i agresa pupilele. Încet, încet, obiectele din birou deveneau tot mai clare. Sângele începea să curgă năvalnic, iar inima îi bătea tot mai rapid. Mușchii degetelor crispate pe tastatură începeau să se relaxe. Auzi o forfotă ca prin vis. Era un murmur continuu. Se întâmplă ceva. Se chinui să distingă cuvintele cheie din conversațiile celor din jur. Era de ajuns ce aude. Cuvintele masă și pensiune au fost îndeajuns. Se mergea la masă. A venit ora magică.

Pensiunea Casa Iorgovanul din localitatea Urseni se află la o distanță  de aproximativ 7 km de Timișoara și 561 km față de Viena. Este ușor de găsit, mai ales ca se găsesc peste tot indicatoare de la drumul principal către pensiune. De la drumul principal din Urseni. Cum am ajuns, am ocupat locurile în tranșee și am așteptat meniurile. Am comandat fiecare câte un fel și ne-am pus pe așteptat. Aveam deja scenarii în minte legat de timpul de așteptare, leșinuri de la glicemia scăzută, ceartă cu chelnerul, etc. Chestii la care te aștepți cînd stăm în câte un loc mioritic. Dar ce sa vezi. Din partea casei, apar subit niște platouașe cu boluri cu untură, ceapă verde și pâine de casă. Dar stați să mai vedeți. Mai vin si păhărele de afinată și vișinată. Ce mai, petrecerea era în toi. Dans, antren și voie bună. 





După ce ne-am lubrifiat interiorul corpului cu untură și ne-am potolit un pic foamea, vine și mâncarea comandată.

Gulaș - 22 RON



Pro: Carne proaspătă, bucățile atent alese, fără zgarciuri.
Contra: Sosul foarte apos.

Coaste de porc cu chipsuri de cartofi - 25 RON


Pro: Chipsurile de cartofi.
Contra: Coastele de porc nu erau suculente. Ar trebui ținute în baiț cu o zi înainte.
De neiertat: Vegeta presarată peste carne.

Aripioare de pui crispy cu cartofi prăjiți - 22 RON


Pro: Cartofii prăjiți ca la mama acasă, nu chestii congelate. Sosul cu smântână și nu cu maioneză.

În rest, atmosfera faină și relaxantă. Mai au și o piscină cu șezlonguri și umbrele unde poți să atârni pentru un bronz de calitate. Am avut intenția de a ne da în hinta palinta dar am rămas fideli activității de hinta palinka. Și a fost mai bine.

În concluzie, dacă aveți chef de o ieșire scurtă, între sânii naturii, nu vă cresc alte organe de la Vegeta și vă place stilul rustic, nu ezitați. Alegeți Bahamas! Pe bune, chiar e o locație mișto.

A crust eaten in peace is better than a banquet partaken in anxiety. 
Aesop



joi, 18 februarie 2016

La Șobolanu Bețîv


Mă încearcă mai multe sentimente când mă gândesc oare cum au găsit un nume de local atât de neospitalier în domeniul culinar. Dar pe cât este de neospitalier, pe atât de funny și intrigant. Și iată cum, dragii mei, acest amalgam de sentimente mă duce să văd ce se întâmplă pe acolo. Dacă ar fi să mă iau după cum se zice la țară la mine, și anume "curiosity killed the cat", probabil că aș fi stat pe fesele mele. Dar la fel de bine, ce nu te omoară te face mai tare. Fără conotații erotice. Iar dacă stau să mă gândesc și mai bine, posibil ca patronul localului să fie gamer și din câte țin eu bine minte, în Bard's Tale era o tavernă care se numea The Drunken Rat. Iar mai jos o să pun o melodie din joc în care berea este elogiată cu patos. Beer beer beer tiddily beer beer beer! 

Localul se află în binecunoscuta și proaspăt renovata Piața Unirii din Timișoara și da...pub-ul se numește The Drunken Rat. Ca și design, mă duce cu gândul la un pub irlandez vechi, mobila și podelele scrâșnind din dinți când pășești sau te așezi. E primitor, cald (când nu merge aerisirea) și cu personal amabil. Ne-a întâmpinat o domnișoară blondă și zâmbitoare pe care cred că am obosit-o, cu întrebările despre meniu și bere. Am optat până la urmă pentru pentru meniul zilei și o porție de spanac cu cartofi Drunken Rat, cu toate că am auzit că, încerc să evit cacofonia, coastele sunt delirice. Cică mai bune decât la Jarvis, unde am fost de două ori și despre care nu am scris nici un rând. Shame on me! 

La meniul zilei, în acea zi frumoasă de marți...sau miercuri, am avut ciorbică de legume cu afumătură, cotlet la grătar cu cartofi cu praz și castraveți murați. Când am auzit că ciorba este cu afumătură, deja vedeam bucăți de slaninuță sau ceva piept de porc. Dar surpriză, bucățele de carne erau din cel mai fraged ciolan care se putea găti. Atât de moale și de dulce că se topea tot în gură. La felul doi, cotletul a fost excelent și mă bucur să văd că se gătește bine pentru meniul zilei. Trebuie să încercați și cartofii Drunken Rat care sunt un amalgam de chestii bune. Meniul zilei se poate îngurgita la prețul de 19 lei. Era să uit, conceptul de berea casei mi-ar indica o bere artizanală făcută de cineva din local. La Drunken Rat, berea casei era Stella Artois, sau altă marcă în funcție de ziua în care ne aflăm. Cred că berea zilei ar fi mai potrivit ca termen. Nu de alta dar celții chiar făceau bere.




Iar pe final, să curgă melodia...și berea.



Garlic with May butter
Cureth all disease.
Drink of goat's white milk
Take along with these.
  A Taste Of Ireland: Irish Traditional Foods by Theodora Fitzgibbon

luni, 9 martie 2015

Masita - legenda luptatorului de Dde Bbo Ghi


Încet încetișor, cu pași mărunți și șovăielnici, Timișoara reușește să acopere cam toate tipurile de papile gustative. De la pantagruelicele shaorme până la delicatele preparate asiatice, începem să avem din nou o varietate destul de bogată pentru un oraș care a cunoscut diferite culturi și a fost influențat de tradiții ale vecinilor noștri sârbi, maghiari și nemți. 

Masita este un restaurant coreean cochet așezat chiar în in inima Timișoarei, foarte aproape de fosta celebră cofetărie Violeta, locul de întâlnire al boemilor timișoreni care degustau un profiterol sau un tort diplomat. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu fostele locații, cel mai bun punct de reper este cafeneaua Segafredo. Localul este curat și fără pisici sau câini vagabonzi prin jur. Un lucru destul de comun pentru localurile asiatice care au un meniu variat. Ne-am așezat plini de nerăbdare pe scaune după ce am așteptat să fiu întîmpinat de un salut coreean chiar la intrare. Așa mi s-a povestit și mie că cică țipă la tine când intri. Eram pregătit deja cu două fraze să le răspund, dar se pare că nu am avut noroc. Și nici nu aveam cum să fiu întâmpinat, din moment ce bucătăreasa tocmai ieșea de la baie când ne așezam. 

După ce am dat cu ochii prin meniu, am intrat un pic în panică. Mi-am dat seama că nu-s deloc familiarizat cu meniurile coreene și mi-e foarte greu să aleg. Dar am mers pe varianta clasică de tăiței cu pui și sos teryaki. Comesenii mei au ales pui cu curry și orez, somon cu orez și bulgoghi de pui (denumirea seamănă cu rasa aceea de câini - bulldog - dar eu cred cu tărie în coincidențe). Prețurile pleacă de undeva pe la 3,50 la supă și variază între 22 lei și 35 lei sau chiar 39 de lei pentru un singur fel. Nici cel mai ieftin dar nici extrem de scump. Vă las pe voi să decideți. Până să ne vină felurile principale am primit un aperitiv constând dintr-o supă și ... niște chestii pe un platou. Chestiile constau din niște chestii pane, ceapă murată cred și o chestie care semăna cu ghimbirul murat dar nu avea gust de ghimbir. În fine, chestii bune. Nu am întrebat fiindcă îmi place să dau impresia că știu ce am in farfurie. Asta e similară cu situația în care iei un taxi într-un oraș străin și ca să lași impresia că ești de pe acolo spui "...și mă lași acolo la colț unde s-a deschis recent brutăria aia în locul librăriei ăleia de pe vremea lui Ceaușescu." Hai că v-am vândut un pont, să nu ziceți de rău de mine.

După ce am terminat aperitivele, am mai stat preț de 20-30 de minute și au ajuns și felurile principale. De foame, mi se păreau mici. Doar par. Că sunt foarte consistente. Mai ales dacă nu ajută nici îndemânarea în a folosi bețele, chiar par mari porțiile. Ce mi-a plăcut cel mai mult și cel mai mult a fost că am simțit nu neapărat condimentele, care oricum trebuie să te transpună culinar în acea cultură de unde provine preparatul, ci prospețimea legumelor și suculența lor. Am găsit destul de rar combinația asta ideală la un preparat asiatic și toți am fost foarte încântați de alegerile făcute. La plecare am fost salutați în coreeană de bucătari. Ce să vrei mai mult? 

Bulgoghi de pui cu sos teryaki

 Somon cu orez

Pui cu curry și orez

  Tăiței cu pui si sos teryaki


 Aperitiv




Supa de la aperitiv


Timp de o oră și jumătate m-am simțit că am evadat undeva la Viena sau în alt oraș european unde mă refugiam de obicei să degust o mâncare asiatică de calitate. 

Keep calm and eat Korean food.
Big Ben

miercuri, 21 ianuarie 2015

Risotto ca la DAF Junior...

 


 ...ca făcut de-un minor.

Aveam pretenții mai mari de la un restaurant ca DAF Junior din Giroc. Am mâncat de multe ori și am fost încântat de unele feluri. Dar de la un timp, am remarcat tot felul de tâmpenii culinare, cum ar fi micii și cârnații cruzi sau orez simplu cu titlu de risotto. Cu ultima aberație culinară, că nu-i pot spune altcumva, m-am întâlnit chiar zilele astea. Să comanzi risotto și să primești orez simplu cu niște legume din conservă, mi se pare deja nesimțire și batjocură. Iar răspunsul chelnerului, că la noi la Daf așa se face risotto, reprezintă un șut în muia ta de consumator și de gurmand. Înțeleg că batjocura aia de bucătar nu știe să facă risotto, dar tu ce cusură ai? Nu ai voie să dai așa un răspuns. Nu ți-e permis din cauza respectului pe care trebuie să-l ai pentru banii care îi las acolo. Pentru bacșișul zilnic pe care-l iei și nu-l meriți. Nu am făcut de multe ori risotto, dar țin minte perfect rețeta și m-aș fi dus în bucătărie să-l încep și să-i las pe ei să-l termine. Și următorul client care cere risotto, să mănânce risotto.

Ar fi trebuit să am coaiele destul de mari ca să fac asta. Problema e că și dacă făceam asta, cred că ar fi crezut că-s vreun nebun sau un aspirant la titlu de master chef care se umflă în pene. Nu ar fi învățat nimic și ar fi continuat să facă la fel. Și doar fiindcă scrie risotto pe punga de orez, nu înseamnă că ăla e risotto. Pentru risotto trebuie să muncești și trebuie să echilibrezi bine ingredientele să iasă ceva cu adevărat bun. Dar nu ai cum să-i ceri unuia care învârte doi mici și o ceafă să știe asta. Hai pa și la orezărie cu voi!

marți, 28 octombrie 2014

Pleskavita ca la Lera...



 ...nu găseşti pe toata Terra! Sau hai să zicem pe jumătate de Terra. Că sigur mai sunt şi alte "spurcăciuni" - aşa le alint eu - pe lumea asta.

Tot la recomandarea aceluiaşi coleg care trebuie să-şi spele cele cincizeci de păcate pe care le-a făcut recomandând pocnitori de localuri culinare în momentele lui de rătăcire, am plecat să vedem de ce toată lumea salivează după o pleskavita. Care pleskavita e ca si cartofii prăjiţi la americani...se găseşte peste tot.

Localul este micuţ şi total neimpresionant şi se numeşte Lera's Food. Se găseşte pe str. Mărăşeşti, cea pietonală, lângă Consulatul Austriei. Deocamdată este şi o terasă afară dar cred că va fi dezafectată în curând dacă se pun zăpezile. Când nu o mai fi terasa nu cred că există altă soluţie decât la pachet. Nici nu ştiu cu se să încep, fiindcă încă îmi stau gândurile vraişte în cap de la ce bucătate am mâncat. Cel mai bine încep cu chifla care a fost unsă cu ceva sos de la carne cred şi apoi pusă pe grătar să se rumenească un pic. Atât am observat din procedeul de fabricare pentru că am plecat să lenevim cu burţile la soare până a fost gata. Dar când ne-a pus-o în faţă, mai mare minune nu am văzut şi mirosit. Carnea încă sfârâia în chiflă şi avea o crustă rumenă, numai bună de muşcat din ea. Ca şi ingrediente mai avem ceapă, castraveţi muraţi, sos de maioneză şi sos picant la alegere. Preţul unei pleskavite standard este de 7 lei dar eu, fiind mai cu moţ, am cerut să fie dublă. Adică cu două felii de carne şi la preţul de 12 lei.

Multe mi-au fost date să văd pe lumea asta, dar aşa o pleskavita mai rar. Ori am fost eu flămând ori ăştia sunt demenţi de buni. Vă las să trageţi concluziile singuri.

The only time to eat diet food is while you're waiting for the steak to cook.
Julia Child


luni, 13 octombrie 2014

Yamy, biliBISTROcizant de bun


 
Am fost prin luna mai pe la Suppa Bar şi tot în aceiaşi zi am luat felul doi de la localul de lângă ei, Yamy Bistro. De Suppa Bar am scris aici fiindcă facusem nişte poze mai reuşite. Articolul cu Yamy Bar l-am tot amânat dar nu din cauză că e complex sau necesită imaginaţie. Ci din cauză că am luat la pachet şi mi se părea că nu dau bine pozele. Aşa că am zis că sigur mai trec şi fac nişte poze decente. Nu am trecut spre ruşinea mea. Dar, după cum zice vorba noastră veche...mai bine mai târziu decât niciodată.

Localul este cochet şi micuţ dar cu multe bunătăţuri. De la salate şi sandwichuri până la tot felul de dulciuri cum ar fi renumitele waffles. Care pe mine mă dau pe spate de fiecare dată. Şi acolo rămân...pe spate.

Fiind foarte flămânzi şi grăbiţi am ales să luăm două sandwich-uri la pachet ca să le degustăm în faţa monitorului. Şi fiindcă Killer era cel mai mare şi mai scump, am zis să ne facem de cap. O viaţă avem. Bunică-mea mai adaugă ceva la replica asta dar mă gândesc că sunteţi prea sensibili să auziţi continuarea. Sandwich-urile sunt delir, de vis şi spectaculoase. Mai ales că sunt în varianta P+M aşa cum îmi plac mie. Adică parter şi mansardă. Sau double orgasm. Le ziceţi cum vreţi voi numai să le gustaţi că rămâneţi marcaţi. Preţurile la sandwich-uri variază de la 8 la 12 lei iar salatele sunt la 9 lei. Doar cea cu căpşuni şi pui este la 13 lei din cauza combinaţiei. Rar mai găseşti căpşuni care să se joace de-a chicken sau pui cărora să le placă căpşunica. Waffles e delir, ca să mă exprim manelistic vorbind. Ai putea fi chiar bulimic din cauza lor. Purjezi...continui, purjezi...continui şi tot aşa. Aş încerca o dată toate variantele şi după aceea să le iau de la capăt. Să văd cât rezist. Oricum aş muri de plăcere. Din câte îmi amintesc preţul pentru o waffle este vreo 10 lei dar nici poza care am făcut-o nu mă ajută deloc să-mi amintesc. Nu ştiu dacă mai serveşte aceiaşi fată drăguţă care nu şi-a pierdut zâmbetul în ciuda privirilor noastre de lupi flămânzi.




Too few people understand a really good sandwich.
James Beard