Gladiatorii arctici

A-nceput de ieri să cadă. Câte-un fulg. Acum a stat. Cum a stat si apa rece in calorifele restaurantului Colosseum din Giroc, Timiş. Râdeam de multe ori de prostia autorităţilor, sau mai bine zis de lenea lor, când declarau că iarna i-a luat prin surprindere la mijlocul lui decembrie. Ei bine, iată că şi restaurantele au fost luate prin surprindere. Apa din calorifele din oţel dur parcă vine din conductele de recirculare ale unui sistem de climatizare. Serios, oameni buni. Nu-i plăcut să mănânci la copcă. Chiar dacă pare interesant. Nu e doar problema acestui local. Mai există câteva frigidere cu servire umană prin Timişoara.

Restaurantul Colosseum are şi pagină web şi pagina lui proprie şi personală pe Facebook. Sunt impresionat. Mai impresionat am fost de pozele de pe Facebook. Dacă te uiţi la fotografia de pe cover sau la galeria foto ai impresia că ai nimerit într-o tavernă toscană. Îţi inspiră numai ulei de măsline şi paste de cea mai bună calitate. Sau cel puţin mie aşa îmi şoptesc mie pozele. Mi-am zis că e locaţia perfectă pentru o zi de vineri. Atmosferă caldă şi simplitate în eleganţă. Am avut doar simplitatea din toată ecuaţia asta. Căldura şi eleganţa au cam chiulit.


De afară pare ca un diner american şi mă gândeam că e urâtă combinaţia de mobilier italian cu aspectul exterior american. În continuarea clădirii zidite, un cort alb se înfăţişa semeţ. Deci asta era sala de nunţi din poze. Surpriza a venit când am intrat. Pozele nu prea corespundeau cu realitatea. Mesele şi scaunele erau îmbrăcate în saten sau satin, oricare ar fi varianta corectă. Am crezut că am nimerit la o nuntă şi nu aveam plicul la mine. Urmând modelul marilor restaurante cu ştaif, ţinuta este obligatorie. Dacă nu ai salopetă, eşti invitat să tragi una pe tine. Păi cum?! La aşa "lux", aşa ţinută. Scaunele îmbrăcate s-au dovedit a fi din acelea de birou, micuţe. Că dacă eşti mai mare în dos, pleci cu două dâre roşii pe buci. Deci nicidecum ce văzusem prin poze.

Domnişoara care ne-a întâmpinat a fost foarte amabilă. Chiar incredibil de amabilă. Singura problemă a ei a fost că nu ştia nici măcar care e meniul zilei. Noroc cu tabletele de lemn care se afişează la intrare. Dar s-a scuzat că nu ştie că de fapt o ajută pe fata care serveşte. Ea este de la calitate. Nu a intrat în detalii asupra cărei calităţi, dar îndepărtându-se languros dând din şolduri, sigur avea ceva calităţi.

Meniul este scurt şi la obiect fără să o dea în complicăciuni. Feluri standard de la cartofi prăjiţi la escaloape şi cefe la grătar. Eu am ales varianta clasică pur românească. Ceafă de porc cu cartofi aurii cu rozmarin şi murături asortate. Nu ştiu cine le-a asortat dar sigur nu a fost un designer. Oricum, a fost prima oară când am mâncat ţelină murată. Probabil şi ultima oară, fiindcă m-am săturat de glumele erectile. Comesenii mei au încercat câte un meniul zilei (12 lei), o fasole cu ciolan (12 lei) cu salată de ceapă roşie, pulpe de pui dezosate la grătar (13 lei) cu legume la grătar (7 lei), piept de pui gratinat (16 lei) cu cartofi natur. La meniul zilei tocăniţa de pui a fost de fapt o jumătate de pulpă de pui cu os cu sos roşu. Din umila mea experienţă, tocăniţa se face cu bucăţele de carne şi nu cu ditamai ciosvârta. Iar fasolea părea scoasă din conservă, dar încă nu pot băga mâna în foc. S-ar putea să mă înşel. Cât despre ceafa de porc pot să zic de bine. Căci m-am desfătat cu două felii generoase. De fapt, la ceafa de porc e şi greu să o dai în bară. Dar am mai văzut cazuri.

De călcat pe la Colosseum, poate la vară când e cald sau dacă reuşesc băieţii să descifreze manualele de operare ale instalaţiei de încălzire. Că am plecat cu picioarele cam îngheţate de acolo. Ca să nu uit. Există în magazinele de profil nişte chestii flexibile, lungi şi albe care poartă denumirea generică de pat de cablu. Poate ar fi bine să mai mascaţi din cablurile întinse peste tot. Hai pa şi să dea Domnu' să vină căldura. 

 

 

 

In the restaurant, it's much more serious.

Emeril Lagasse