vineri, 18 martie 2011

Lloy da de toti pereţii

Dădu căldura pe afară şi strechea în mine că altfel nu pot explica gestul de a mă duce la restaurantul Lloyd. Fal(n)icul restaurant se află chiar în buricul târgului timişorean. Un local care impresionează prin nume dar nu şi prin atitudinea faţă de clienţi sau mai ales prin mâncare. Că dacă maţul nu e plin, nici spiritual nu ne simtem bine. Şi am mai şi nenorocit cinci relaţii de colegialitate şi prietenie. Data viitoare când voi propune un loc sa mâncăm, voi avea ceva sign off-uri de pe reţeaua de comunicare iahuniană.

Am început brusc fără să vă mai ameţesc cu introduceri lungi şi plicticoase ca cele de pe albumele de prost gust...intro, extro, exit...lalalala. Sunt destul de ameţit de foame după masa de la restaurantul Lloyd.

Ce ştiam până să calc pragul localului este că au mai multe variante de meniul zilei şi că este ieftin, adică la 15,5 lei. De fapt ai o lista cu felurile disponibile şi le poţi combina cum vrei. Ceea ce e bine şi e de senzaţie. Chiar dacă azi din cinci salate nu au avut decât salată de varză albă şi salată de varză murată. Iar salata de varză murată era foarte foarte sărată după cum ne-a zis tanti chelner. Şi pe bună dreptate...ne-am riscat şi ne-am deshidratat complet. Mai bine o scoteau din meniu si nu ziceau de ea.

Cred că a fost cea mai proastă - dar să nu folosesc cuvinte atât de dure – cea mai scârboasă ciorbă de pui a la grecque. În primul rând m-a izbit mirosul de carne fiartă cu grăsime pe ea, cu tot cu piele. În al doilea rând, în lichidul ăla zăcea o entitate cu piele despărţită în două bucăţi de un zgârci. Am cerut să mi se schimbe ciorba şi am întrebat ce e chestia aia. „Un puiuţ!” zise candid tanti chelner. Am înţeles că e ciorbă de pui dar mă aştept la un pui puber nu la embrioni. Nu semăn nici pe departe cu Bear Grylls ca să mi se aducă ciudăţenii la masă. Ţinând entitatea în lichid, mai apăsând cu lingura să nu fugă, am reuşit să iau nişte guri de ciorbă să nu zic că nu am mâncat felul întâi. Că de schimbat nici vorbă.

Friptura de porc la tavă cu cartofi sârbeşti mi-a mai ostoit dorul de o mâncare bună. Doar că unii cartofi erau mai arşi. Când serveşti la un restaurant e bine să alegi cartofii care sunt cei mai buni şi aspectuoşi. Chiar recomandat! În intimitatea căminului se mai acceptă, când gătim noi, dar nu când plăteşti pentru o mâncare gătită. La desert din două plăcinte, una cu mere şi una cu dovleac, cea cu mere a fost disponibilă. Bună si aia, dar parcă avea miros de mobilă veche, cum zise un prieten culinar.

Aproape de final, muzichia ne-a încântat urechile. Ritmuri de muzică sârbească se revărsau dintr-un lecedeu. Nu îmi displace muzica sârbească, din purul şi simplul motiv că străbunicul meu a fost sârb. Dar nu o gust la orice oră. Şi nu se pune muzică de un anumit gen într-un local unde nu ştii dacă toată lumea gustă tipul ăsta de muzică. Nici nu mă aşteptam ca în localul Lloyd, un nume cu origini sârbeşti foarte adânci, să fie doar muzică sârbească. Speram cel mult la un cvartet sau un solo de-al lui Brian May.

Din nefericire, nu învăţăm nimic şi nu se schimbă nimic în privinţa servirii şi calităţii bucatelor. În fiecare oraş european pe care l-am vizitat, localurile din centrul oraşului erau un exemplu de rafinament, bun gust şi calitate. Fiindcă acel loc te reprezintă ca oraş. Vom rămâne la un nivel mediocru, continuând să ne lăudăm cu ospitalitatea românească pe care nu ştim sau nu vrem să o arătăm.

"Red meat is not bad for you. Now blue-green meat, that’s bad for you!"

Tommy Smothers