Casa cu flori

Încercam de mult timp să schiţez un articol despre Casa cu Flori din Timişoara. De fiecare dată, ori nu aveam aparatul foto la îndemână ori eram ocupat cu mânuirea tacâmurilor. De data asta, aparatul era încărcat şi mâinile libere. Nu înseamnă că nu îmi era foame. Dimpotrivă.  

Casa cu Flori se află pe o arteră pietonală centrală din Timişoara şi foarte uşor de localizat. Nu demult citisem un articol în presa locală că o anumită clădire - Casa cu flori - ar fi în pericol de demolare de către o gintă de ţigani. Dar nu era vorba despre locaţia asta. Deci să fie două case cu flori? Mi-s cam confuz. Oricum, mergeţi la asta unde se serveşte mâncare.

 Am rezervat locurile chiar pe terasa restaurantului, adică pe acoperiş. Cred că mi se trage de la prea mult Assassin's Creed să vreau să am un eagle view asupra oraşului. Ne-am pus pe comandat băuturile, că aşa se face în lumea civilizată. Prima oară îţi speli gâtul de amărăciunea drumului şi apoi bagi la stomăcel. Domnie, ca la oraş! Ce m-a surprins de fiecare dată este prezenţa aperitivului. Gratuit. Adică no money. Dinero free. Doar la restaurantul Camelot îţi mai aduce aperitiv. Din toată puzderia de localuri, avem şi noi timişorenii, două care oferă aperitiv. Hai că e bine. Aperitivul este destul cât să nu-ţi scadă glicemia şi să devii Hulk. Dacă era mai mult, era pericol să nu mai savurăm felurile principale.

Servirea este decentă, în sensul că nimic extraordinar sau nemaivăzut. Politicos, rece şi la obiect. Fără politeţuri gratuite de genul "Vă mai aduc ceva?" sau "Cum a fost mâncarea?". Nada. Luăm farfuria, o ducem la bucătărie, spălăm...alt client. Prin călătoriile mele în ţări civilizate am dat de unii chelneri şi chelneriţe care pur şi simplu au ridicat nivelul localului prin prezenţa lor. E adevărat, nici nu vreau un chelner care să-mi zică de viaţa lui sexuală sau să-mi înşire toate frustrările. Dar măcar o sclipire de omenie, cât să ştiu că nu sunt servit de un robot. Vorba unui vechi şi bun prieten, actual naş: "Băh, ţie dacă vânzătorul îţi vorbeşte frumos, tu cumperi şi un rahat." Nu ştiu dacă asta e de bine sau de rău. Per ansamblu, localul este cu mult peste majoritatea celor aflate în Timişoara şi îl recomand cu încredere dacă vreţi să vă simţiti bine. Din punct de vedere culinar. Că încă nu am ajuns cenzor de hoteluri, să vi le recomand.

În privinţa felurilor de mâncare, nimic de obiectat. Steak-urile şi medalionele au fost fragede iar cupercile se pare că au stat cât trebuie în tigaie sau cuptor. Adică nici prea prea nici foarte foarte. La deserturi pot să remarc clătitele bănăţene. Chiar dacă nu sunt făcute în stilul Ludovic al XIV-lea, adică cu ditamai peruca de spumă de ou, sunt deosebit de gustoase. De fapt chiar sunt mai bune fără suplimentul ăla diabetic. În altă ordine de idei, nu prea înţeleg decoraţiunea unui desert constând dintr-un steag a) de altă naţionalitate decât felul de mâncare în sine şi b) de altă naţionalitate decât ţara în care te afli. Dar gusturile nu se discută.

Pe lângă toate aceste mici "critici", restaurantul Casa cu Flori mi se pare unul dintre cele mai decente restaurante din Timişoara.

I think everybody at some point in time has thought to themselves, 'I have a really great idea for a restaurant.' 

Bobby Flay