luni, 20 decembrie 2010

La Alimentară

E seară şi mi-s obosit. Îmi dau seama că nu mai am pâine acasă şi nu vreau să mă prindă foamea nepregătit şi fără arme. Opresc maşina la o alimentară de prost gust, de genul apleacă capul să nu te loveşti. Amplasată undeva în pivniţa unei case vechi, mai degrabă inspiră o atmosferă de bordel decât de prăvălie.

Intru, iau un coş, că au şi coşuri, rostesc "bună seara" şi caut din ochi colţul de pâine. Nu-l văd, aşa că întreb cu smerenie cam pe unde ar avea pâine. Mustăciosul de după tejghea se uită la mine, mă măsoară din cap până în picioare şi rosteşte sec "Avem pâine acolo, dar nu mai e aşa de multă". Mă duc spre locul indicat, aşteptându-mă să văd o pâine sau două pe raft şi când colo...minune! Două rafturi doldora de pâine se iveau în faţa mea. Bun. Deci aşa. "...nu mai aşa de multă" ce înseamnă? Că mă vede comerciantu' şi se sperie că nu are marfă?! Asta e reacţia când intru într-un magazin? O sa ajung când merg în Metro sau alte magazine de en-gros, să sune furnizorii să le aducă material de băgat la maţ că am venit eu să fac cumpărături. 

Nu ştiu ce a vrut să însemne replica asta dată în miez de seară, dar nu e bună deloc. Chiar deloc!

Mă duc să mă culc şi sper că stăpânul viselor să nu se uite la mine să zică "Avem vise...dar nu aşa de multe".

Somn uşor!

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Valhalla culinară

Cine nu ştie ce e Valhalla să ridice mâna. Pentru cei ruşinoşi să recunoască că nu ştiu şi nu au ridicat mâna, săriţi pe mouse şi îndreptaţi-vă spre Wikipedia land. Acolo veţi găsi ceva de aflat despre Valhalla.

De câte ori aud sau mă îndrept spre restaurantul Valahia, mi-l imaginez ca pe un paradis unde se adună toţi războinicii culinari. Restaurantul este una dintre cetăţile gurmande care au rezistat în timp, fiind printre primele locuri mai selecte de a îngurgitate bucate alese din Timişoara. Recunosc că nu am fost de multe ori, dar de fiecare dată am fost plăcut impresionat.

Valahia se află pe bulevardul Liviu Rebreanu nr. 52 din Timişoara. Este uşor de găsit fiindcă amplasamentul este pe una dintre marile bulevarde ale Timişoarei şi nici nu e chiar o colibă să nu o vezi. Dimpotrivă. Ca să nu mai zicem de parcarea generoasă care ne scuteşte de stress-ul de a găsi un loc decent şi cât de cât sigur unde să-ţi laşi maşina.

Locul era cam gol când am ajuns pe la orele prânzului, dovada vie a faptului că lumea se orientează pe alt tip de localuri la acea oră sau preferă să mănânce la birou. Poate şi din cauza faptului că nu oferă meniul zilei, care a ajuns o practică tot mai comună şi la noi pe meleaguri. Cred că din cauza asta era cam friguţ pe acolo. Când sunt puţine suflete la masă, nu ai de unde strânge căldură. Mai ales dacă nu e pornită centrala...nu cea telefonică.

Mâncărurile felurite din meniu te îmbie în fel şi chip. De la tradiţionalii cartofi până la savuroasele combinaţii de carne cu fructe, aşa cum nu plac nouă bănăţenilor. Peştele, la loc de cinste, fie întreg cu oase...pentru cunoscători şi anorexici, fie sub formă de file...aşa cum ne plac nouă gurmanzilor, ca să-l putem degusta fără întrerupere.


Decor autentic românesc cu laviţe şi obiecte de artizanat. Aş încerca să fierb o ţuică în bolul ăla dar mi-e frică să nu ia gustul vopselei. 


 Ciorbă de fasole în pâine. O alternativă perfectă a veselei când ai copii sau suferi de boala Parkinson.


Fasole bătută cu chifteluţe îmbrăcate în susan. Nu ştiu dacă fasolea e bătută împreună cu chitelele dar dă bine acolo.  

Salată de crudităţi cu lămâie on top. La cât de greu cade o astfel de salată...se pretează o lămâie.


Coaste şi piept de porc cu cartofi prăjiţi şi varză călită. Nu sunt amator de grăsime, contrar a ceea ce aţi putea crede, dar am zis să le încerc, mai ales că totul era la incredibilul preţ de 14,99. Parcă le-aş face reclamă, cum ar zice unii.


Cartofi prăjiţi aurii însoţiţi de orezul de un alb sclipitor.


Tăiţei cu nucă şi miere, aparent haotici în farfurie, dar priviţi de sus parcă sunt desenaţi.  


Dacă tot vin sărbătorile, merele coapte cu nucă te ajută să pătrunzi în atmosfera magică a Crăciunului.

Am plecat satisfăcuţi şi sătui. Ce poţi să-ţi doreşti mai mult: loc de parcare, mâncare bună, autentică, atmosferă plăcută şi ospătari glumeţi. Nici foarte glumeţi că atunci ar fi sărit calul. Dar nici să fie ca lămâia. Repet...ce să-ţi doreşti mai mult?! Poate o mulatră! Da dragă vin acum să şterg praful...imediat iubire.

Îmi dau seama că ar merge bine aici un citat al Juliei Child:

"You don't have to cook fancy or complicated masterpieces - just good food from fresh ingredients."