luni, 29 octombrie 2012

Casa Dolorosa - Part II

Cică cel mai bun gulaş din Timişoara este la Restaurantul Casa de la Rosa. Nu am nimic de obiectat în afară de faptul că ar fi bine să fie şi disponibil pentru servire. De fapt, nu cred ca ar fi bine, chiar recomandat.

Observ că încă nu se învaţă nimic şi cred ca e doar din vina noastră. Ar trebui să nu mai calce nimeni pragul unor astfel de localuri. Să-şi dea seama cât de important este clientul. Asta dacă nu sunt doar localuri destinate spălării de bani şi mâncarea e doar de faţadă. În cazul ăsta tac si mă retrag.


Dar când te duci chitit să mănânci gulaş, fiindcă reclama de pe site aşa zice, iar chelnerul iţi răspunde cu nonşalanţă că nu este, fără o scuză sau o grimasă de a-i păsa, e ca şi cum te duci la curve şi ţi se spune că nu au ce vrei tu după ce fac reclamă că ar fi oferi.

"Preparatul cu care ne mandrim este gulasul. Il puteti incerca in varianta de vita, de fasole sau de peste."

Fraza care-ţi dă puterea să ieşi din birou şi să mănânci cel mai bun gulaş din lumea asta. Când ai un preparat cu care te mândreşti, eu cred că e normal să-l ai disponibil şi la trei dimineaţa. Ca să continui cu analogiile deochate, e ca şi cum ai o p**ă mare dar nu o dai la nimeni. O ţii pentru plăcerea ta. Te mândreşti cu ea şi atât.

Oricum, ăla de peşte nici nu mă interesa...nah! Mă refer la gulaş.

Şi mai una bună..."Si daca totusi vi se face pofta si de o ciorba la fel de gustoasa ca si la vecinii nostri de la Szeged, va poftim la ciorba de peste." Dragilor, prefer să conduc 120 de km şi să o mănânc acolo. Fiindcă acolo chiar găsesc mâncarea. Şi nu un miraj.

Există o vorbă excelentă pentru genul ăsta de situaţii, care sună aşa: "Fool me once, shame on you; fool me twice, shame on me." 

Poze nu am în meniul de azi, dar am un aparat super excelent fabulos de DSLR. Asta doar ca să mă laud.

Un comentariu: