marți, 25 decembrie 2012

...cu de toate


Seara de ajun și dimineața de Crăciun mi se par magice chiar și dacă am trecut de copilărie. Bucuria copiilor care vin la colindat, mândria din ochii părinților și liniștea cu care te bucuri de un pahar de vin roșu dau farmecul acestor zile. Cred sau sper că mă voi bucura de aceste momente și când voi ajunge octogenar. Dacă ajung.

miercuri, 19 decembrie 2012

Schnitzel nizzle


Sărbătorile de iarnă, ca şi sfârşitul lumii de altfel, se apropie cu paşi grăbiţi spre noi. Unii dintre noi se pregătesc să se îmbarce în sfere plutitoare sau să se adăpostească în buncăre. Alţii se pregătesc să viziteze locuri frumoase, să facă sex mult sau să mănânce bine. Dacă doriţi să le îmbinaţi pe toate trei, atunci Viena scrie pe voi.

Mă gândesc că mulţi dintre voi aţi fost pe la Viena aşa că nu vă plictisesc cu sugestii de vizitat monumente, calendare maya sau biserici. Oricum la un moment ţi se face foame. Şi ce metodă mai bună de a-ţi stinge foamea decât un şniţel mare cât roata căruciorului. Se zice că ar fi cel mai bun şniţel din lume. Din carnea fragedă de viţel şi cu pesmetul cel mai fin. Mie mi se pare că cel mai bun şniţel este cel făcut de maică-mea: gratuit, la orice oră şi mult.

La Figlmuller avem parte de cel mai bun şniţel. Figlmuller are două locaţii: Figlmüller Wollzeile şi Figlmüller Bäckerstraße. La ambele se pot rezerva locurile online. Cel puţin până acum. Spionii mei din Austria mi-au spus că mai nou nu se mai poate rezerva. Şi cică se stă la coadă. Spre norocul meu am nimerit era rezervărilor, că oricât de pofticios mi-s, la cozi la mâncare pe mine nu mă pune nimeni. După ce că dau un ban, mai să stau la rând îmi lipseşte. Din câte văd, formularul de rezervare online funcţionează. Poate ar trebui să încercaţi.

Şi nu numai şniţelul e bun acolo. Salata de cartofi pe care am luat-o ca şi garnitură a fost delicioasă. La băuturi puteţi începe cu un schnaps şi să udaţi şniţelul apoi cu bere sau vin. După preferinţele fiecăruia. Aveţi la dispoziţie şi meniul în format pdf.

Vă doresc înfulecare plăcută!





 I want a Schnauzer with my Wiener schnitzel.
 "Top Secret" - the movie


vineri, 7 decembrie 2012

Gladiatorii arctici



A-nceput de ieri să cadă. Câte-un fulg. Acum a stat. Cum a stat si apa rece in calorifele restaurantului Colosseum din Giroc, Timiş. Râdeam de multe ori de prostia autorităţilor, sau mai bine zis de lenea lor, când declarau că iarna i-a luat prin surprindere la mijlocul lui decembrie. Ei bine, iată că şi restaurantele au fost luate prin surprindere. Apa din calorifele din oţel dur parcă vine din conductele de recirculare ale unui sistem de climatizare. Serios, oameni buni. Nu-i plăcut să mănânci la copcă. Chiar dacă pare interesant. Nu e doar problema acestui local. Mai există câteva frigidere cu servire umană prin Timişoara.

Restaurantul Colosseum are şi pagină web şi pagina lui proprie şi personală pe Facebook. Sunt impresionat. Mai impresionat am fost de pozele de pe Facebook. Dacă te uiţi la fotografia de pe cover sau la galeria foto ai impresia că ai nimerit într-o tavernă toscană. Îţi inspiră numai ulei de măsline şi paste de cea mai bună calitate. Sau cel puţin mie aşa îmi şoptesc mie pozele. Mi-am zis că e locaţia perfectă pentru o zi de vineri. Atmosferă caldă şi simplitate în eleganţă. Am avut doar simplitatea din toată ecuaţia asta. Căldura şi eleganţa au cam chiulit.