luni, 9 martie 2015

Masita - legenda luptatorului de Dde Bbo Ghi


Încet încetișor, cu pași mărunți și șovăielnici, Timișoara reușește să acopere cam toate tipurile de papile gustative. De la pantagruelicele shaorme până la delicatele preparate asiatice, începem să avem din nou o varietate destul de bogată pentru un oraș care a cunoscut diferite culturi și a fost influențat de tradiții ale vecinilor noștri sârbi, maghiari și nemți. 

Masita este un restaurant coreean cochet așezat chiar în in inima Timișoarei, foarte aproape de fosta celebră cofetărie Violeta, locul de întâlnire al boemilor timișoreni care degustau un profiterol sau un tort diplomat. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu fostele locații, cel mai bun punct de reper este cafeneaua Segafredo. Localul este curat și fără pisici sau câini vagabonzi prin jur. Un lucru destul de comun pentru localurile asiatice care au un meniu variat. Ne-am așezat plini de nerăbdare pe scaune după ce am așteptat să fiu întîmpinat de un salut coreean chiar la intrare. Așa mi s-a povestit și mie că cică țipă la tine când intri. Eram pregătit deja cu două fraze să le răspund, dar se pare că nu am avut noroc. Și nici nu aveam cum să fiu întâmpinat, din moment ce bucătăreasa tocmai ieșea de la baie când ne așezam. 

După ce am dat cu ochii prin meniu, am intrat un pic în panică. Mi-am dat seama că nu-s deloc familiarizat cu meniurile coreene și mi-e foarte greu să aleg. Dar am mers pe varianta clasică de tăiței cu pui și sos teryaki. Comesenii mei au ales pui cu curry și orez, somon cu orez și bulgoghi de pui (denumirea seamănă cu rasa aceea de câini - bulldog - dar eu cred cu tărie în coincidențe). Prețurile pleacă de undeva pe la 3,50 la supă și variază între 22 lei și 35 lei sau chiar 39 de lei pentru un singur fel. Nici cel mai ieftin dar nici extrem de scump. Vă las pe voi să decideți. Până să ne vină felurile principale am primit un aperitiv constând dintr-o supă și ... niște chestii pe un platou. Chestiile constau din niște chestii pane, ceapă murată cred și o chestie care semăna cu ghimbirul murat dar nu avea gust de ghimbir. În fine, chestii bune. Nu am întrebat fiindcă îmi place să dau impresia că știu ce am in farfurie. Asta e similară cu situația în care iei un taxi într-un oraș străin și ca să lași impresia că ești de pe acolo spui "...și mă lași acolo la colț unde s-a deschis recent brutăria aia în locul librăriei ăleia de pe vremea lui Ceaușescu." Hai că v-am vândut un pont, să nu ziceți de rău de mine.

După ce am terminat aperitivele, am mai stat preț de 20-30 de minute și au ajuns și felurile principale. De foame, mi se păreau mici. Doar par. Că sunt foarte consistente. Mai ales dacă nu ajută nici îndemânarea în a folosi bețele, chiar par mari porțiile. Ce mi-a plăcut cel mai mult și cel mai mult a fost că am simțit nu neapărat condimentele, care oricum trebuie să te transpună culinar în acea cultură de unde provine preparatul, ci prospețimea legumelor și suculența lor. Am găsit destul de rar combinația asta ideală la un preparat asiatic și toți am fost foarte încântați de alegerile făcute. La plecare am fost salutați în coreeană de bucătari. Ce să vrei mai mult? 

Bulgoghi de pui cu sos teryaki

 Somon cu orez

Pui cu curry și orez

  Tăiței cu pui si sos teryaki


 Aperitiv




Supa de la aperitiv


Timp de o oră și jumătate m-am simțit că am evadat undeva la Viena sau în alt oraș european unde mă refugiam de obicei să degust o mâncare asiatică de calitate. 

Keep calm and eat Korean food.
Big Ben

miercuri, 21 ianuarie 2015

Risotto ca la DAF Junior...

 


 ...ca făcut de-un minor.

Aveam pretenții mai mari de la un restaurant ca DAF Junior din Giroc. Am mâncat de multe ori și am fost încântat de unele feluri. Dar de la un timp, am remarcat tot felul de tâmpenii culinare, cum ar fi micii și cârnații cruzi sau orez simplu cu titlu de risotto. Cu ultima aberație culinară, că nu-i pot spune altcumva, m-am întâlnit chiar zilele astea. Să comanzi risotto și să primești orez simplu cu niște legume din conservă, mi se pare deja nesimțire și batjocură. Iar răspunsul chelnerului, că la noi la Daf așa se face risotto, reprezintă un șut în muia ta de consumator și de gurmand. Înțeleg că batjocura aia de bucătar nu știe să facă risotto, dar tu ce cusură ai? Nu ai voie să dai așa un răspuns. Nu ți-e permis din cauza respectului pe care trebuie să-l ai pentru banii care îi las acolo. Pentru bacșișul zilnic pe care-l iei și nu-l meriți. Nu am făcut de multe ori risotto, dar țin minte perfect rețeta și m-aș fi dus în bucătărie să-l încep și să-i las pe ei să-l termine. Și următorul client care cere risotto, să mănânce risotto.

Ar fi trebuit să am coaiele destul de mari ca să fac asta. Problema e că și dacă făceam asta, cred că ar fi crezut că-s vreun nebun sau un aspirant la titlu de master chef care se umflă în pene. Nu ar fi învățat nimic și ar fi continuat să facă la fel. Și doar fiindcă scrie risotto pe punga de orez, nu înseamnă că ăla e risotto. Pentru risotto trebuie să muncești și trebuie să echilibrezi bine ingredientele să iasă ceva cu adevărat bun. Dar nu ai cum să-i ceri unuia care învârte doi mici și o ceafă să știe asta. Hai pa și la orezărie cu voi!