Pasalîk kulinar

Cu 48 de ore înainte. O ceaţă densă şi lăptoasă se lăsase pe drum. Maşina torcea liniştit iar eu stăteam cu ochii mijiţi, încercând să disting ceva prin parbriz. Era atât de dimineaţă încât nici cafeaua nu fusese absorbită încă în sistemul meu circulator. Ce mai, era foarte de dimineaţă. Când deodată, o siluetă imensă, lungă la corp şi lată la cap începea să se ivească pe marginea drumului. Treceam peste valurile de ceaţă iar silueta devenea tot mai vizibilă. Curiozitatea mă mâna să apăs mai tare pedala de acceleraţie. Am ajuns la 20 km/h. La acea viteză, lucrurile se distingeau cu greutate. În ultimul moment, cu coada ochiului am zărit reclama. Un nou restaurant "La Turku". M-am depărtat gonind matinal spre o destinaţie cunoscută.

Cu 24 de ore înainte. Am pornit motorul şi am început să mă strecor uşor printre maşinile parcate. Poarta se deschise uşor lăsându-mi în faţă drumul gol. Farurile au început să muşte din întunericul care se lăsase greu. Drumul spre casă se anunţa anevoios. Firma se pierdea în spatele meu încet ca o nălucă. În zare, o siluetă înaltă se ivea din întuneric. Părea cunoscută şi familiară. "La Turku" se intersecta din nou cu mine. Aceeaşi apariţie misterioasă, aceleaşi pofte de satisfăcut. Ştiam care este drumul de urmat. Ştiam care este destinul meu. Zeii mi-au vorbit de două ori deja.
 Restaurantul sau bistro-ul La Turku din Timişoara, fiindcă încă nu mi-am dat seama ce se vrea a fi, mi-a captat prima oară atenţia prin reclamele afişate şi prin meniul prezentat online. Mă gândesc că la atâtea semne care mi se iviră în cale, nu puteam rata o oprire la Înalta Poartă Culinară. Din păcate, singura prezenţă online este prin intermediul Facebook-ului. Cine nu are cont de Facebook, să citească articolul de faţă. Restaurantul este uşor de găsit, fiind amplasat pe Blvd. Liviu Rebreanu chiar lângă benzinăria Agip. Spaţiul este generos iar decorul nu mi-a inspirat nimic din cultura turcă sau fastul turcesc. Aici ar trebui lucrat un pic...mai mult. În plus, mai au vitrine în care se găsesc diferite preparate, salate, deserturi şi kebaburile pe frigărui. Cu încălzirea cred că a fost o problemă fiindcă la cele 8 grade afară, nu ne-am simţit în largul nostru nici înăuntru.

Ne-am pus pe comandat tot felul de minuni din meniu. Mie limba turcă mi-e cunoscută doar de pe ambalajele de şampon şi detergent pe care le citesc într-un anume spaţiu şi timp dedicat unui anumit proces. Drept urmare, mi-a prins bine că echivalentul românesc a bucatelor era prezent pe filele meniului. Am comandat o ciorbă de linte (8 lei), sac kavurma (Pui, orez, ceapa, ardei si cascaval - 22 lei), urfa kebab (kebab simplu de vită şi oaie - 20 lei), kebab cu vită, oaie şi usturoi, o şaorma la farfurie şi un ayran. Şi ne-am pus cu burţile pe aşteptat. Nu au trecut două minute şi vine o ditamai pleaşca de aluat. Se numea lavas şi este pâinea turcească. Caldă şi acoperită cu susan alb şi negru, numai bună de astâmpărat foamea. Când am văzut că vine şi cu a doua lavas şi noi nu terminasem încă cu prima am ştiut că ne mituiesc să scriem frumos. Chiar dacă nu ştiau cine suntem.

Mi-a plăcut în special că în timpul mesei, fata care ne servea a venit la noi şi ne-a întrebat de bine. Adică dacă totul e ok şi dacă mai avem nevoie de ceva. Am ridicat ochii din farfurie uimiţi de această întrebare. Nu mă aşteptam să aud prin Timişoara întrebarea asta. Şi nici să fie cineva îngrijorat de soarta mea. Fiindcă la noi la rumuni merge pe principiul "Îţi place bine, nu-ţi place nu mai vii." Eram pregătit să zic să nu-mi ia farfuria ca nu sunt gata. La sfârşitul mesei, ne-a întrebat dacă dorim să servim un ceai turcesc. Dacă e gratuit, poţi să-mi dai ce vrei, domnişoară. Orice. Încerc şi nu mi-e frică. Uite aşa am băut şi un ceai negru tare de tot drumul am crezut că circulă poliţia după mine, aşa îmi ţiuiau urechile. La nota de plată am avut şi o reducere de 10%. Am uitat să întreb dacă doar la orele prânzului se face reducerea sau tot timpul.

Carne multă, condimente, legume bine gătite, lavas şi ceai negru gratuit, reducere de 10%. Să le aveţi în minte la orele prânzului şi să mergeţi La Turku!

There's nothing like good food, good wine, and a bad girl.

Anon