marți, 27 iulie 2010

Ca nuca-n tăiţei

Recunosc, nu am mai avut escapade culinare prin târg. Ultima s-a petrecut pe la 4:30 AM, la o şaormărie, când ne ardea stomacul de atâta petrecere a burlacilor. Şi a fost atât de bună şi apetisantă, de ne curgea sosul pe coate în jos. Nu eram tocmai o privelişte frumoasă, dar la ora aia te mai uiţi?! Mi-am dat seama acum că nu am scris niciodată de shaworma, acest aliment care mi-a conturat un trup frumos. Dar nici nu voi scrie şi voi trece peste acest impuls, ajutat poate şi de viitorul blog de nutriţie şi antrenamente cu care mă tot ameninţă prietenul meu Lil'1 aka Micutzu.

Ca să mă revanşez după o noapte de pomină, m-am gândit să-i prepar jumătăţii mele ceva gustos şi uşor de făcut. Atunci nu i-am zis că e uşor de făcut, că veneam din bucătărie transpirat, dat cu făină, nucă, zahăr şi alte cele, să ştie că mă chinui de mama focului. E şi asta o strategie. Tu stai relaxat, mai bei un păhărel de vitamine, mai amesteci, mai zdrăngăni o oală, să ştie lumea că bucătăreşti pe acolo şi nu te hlizeşti pe net.

Ajung vineri după-masa acasă, cu un chef nebun de gătit. Ştiţi cum sunt serile de vineri, cele mai spectaculoase seri din săptămână. Ai impresia că eşti stăpânul weekend-ului. Cum intru pe uşă, mormăi senzual: "Iubire, dulceaţa mea de căpşuni, stai în sufragerie, nu te mişti, nu scoţi un sunet. Orice auzi, nu chemi poliţia, nu chemi pompierii, nu chemi jandarmii". Cine ştie ce şi-a închipuit, dar nu a fost să fie ce-i plăsmuia ei mintea.

Mă suflec la mâneci, scot oale, bormaşina, flexu', zdrang şi zdrong, şi mă apuc de muncă. După cam 10-15 minute, cu tot cu duş şi băut păhărelul de vitamine, mi-au ieşit o mândreţe de tăiţei cu nucă şi gem, de să alergi după pitbull-ul vecinului. Reţeta e atât de simplă şi rapidă, că mai mult mi-a luat să scriu tot articolul acum. Iei nişte tagliatelle şi le arunci la fiert vreo 10 minute. Iei nuca măcinată primită de la mama şi zahărul vanilinat (aşa scrie pe pungă, nu am scris eu greşit) din magazin şi le presari peste tăiţei, când sunt calzi în farfurie. Dacă se doreşte şi se pofteşte, aruncati două linguriţe de gem, de plăcere sau de ce aveţi prin frigider, peste toată capodopera.



Dacă tot spuneam că aveam lângă mine păhărelul cu vitamine, mi-am adus aminte de un citat care reflectă adevărul absolut:

"I always cook with wine. Sometimes I even add it to the food."

marți, 13 iulie 2010

Ha...Harold's!

Sănătate...şi noroc, şi la vară să facem poc! Nu, nu e deja clasicul banc cu Boc sau alte probleme sociale. E vorba doar de restaurantul Harold's din complexul studenţesc din Timişoara. Restaurant cu un nume pretenţios pentru locaţia sa. Nu e o alegere fericită, dar dacă nu s-a găsit o alta mai bună, hai treacă meargă. Înotăm vitejeşte printre micii indieni care ne cer ba o gură de suc, ba câte un ban să-şi astâmpere foamea cu câte un gyros, ca să ajungem la porţile academiei culinare. Cam aşa suna Harold's!

Intrăm pe culoarul care ne conduce spre o terasă. Fiind caniculă, omitem că aerul condiţionat ne îmbie în incintă şi rămânem să ne potolim foamea în comuniune cu natura şi căldura. Ne aruncăm la o masă şi aşteptăm meniurile. Nu puteam să nu observ cele câteva găuri din faţa de masă. La un restaurant cu numele de Harold's, spun drept, nu mă aşteptam la orificii de aerisire în masă. Tehnologia avansează, ce să mai zicem. S-a comandat variat şi cu spor, de la clasica salată la specialităţi din bucătăria chinezească. Am fost uimit să văd şi faimoasa cuizină mexicană pe meniu, şi destule feluri care să mulţumească un Mexican food lover.

Mâncărica a venit suspect de repede dată fiind varietatea celor comandate. Poate suspect de repede pentru un local de la noi. Ori le au gata congelate, puse pe farfurii şi etichetate, ori bucătarul e un fel de caracatiţă care învârte tigăi şi boluri. În orice caz, gustul a fost bun şi ingredientele proaspete. Cam asta contează în fond. Să nu sari direct în camera de meditaţie, de cum ajungi acasă sau la birou. 


După cum se ştie, bucătăria britanică nu este deloc în topul celor mai bune din lume, de aceea mi se pare neinspirat să pui un nume britanic de local unui loc unde mâncarea chiar are gust. Cum bine zice un citat:

"Britain is the only country in the world where the food is more dangerous than the sex."

miercuri, 7 iulie 2010

Wurstii vs. Paella

De când a început campionatul mondial din fermecătoarea Africă de Sud, parcă nici poftă de mâncare nu am. Mănănc doar cât să am energie să văd minunatele echipe. Nici nu mă mai duc prin localuri, să nu cumva să mă întrerupă un chelner din vizionarea bătăliei cu balonul Jabulani.

Ca să nu mai zic de vuvuzele, care mi-au creat aşa o stare de anxietate de nu mai puteam deschide frigiderul. Eh, prostii! Îl deschid, da' îmi iau o piersică, un strugure, gata cu friptanele de la ora meciului.

Nici de băut nu mai pot bea. Tot din cauza vuvuzelelor care îmi provoacă aşa o tensiune în stomac, sau cum zic americanii, am ditamai fluturoii în maţe. După 2-3 beri deja ţin cu echipa FC Scoica Alba. Atunci m-am decis să schimb băutura. Nu, nu sunt ca delicaţii din reclama la bere, unde servesc fin şi elegant o parafiltrată. Am ales până la urmă la un gin tonic cu lămâie la fiecare meci. Da' parcă nu mai eşti bărbatul clasic, înfometat de meciuri şi însetat de bere - la doză, în maieuţul care se ridică pe burtă. E ciudat să stai cu paharul de gin, într-un tricou polo şi cu pantaloni scurţi în carouri. Zici că mi-s la un meci de cricket. Tot mai bine e cu bolul de fructe. În mână.

Mă gândeam la meciul de diseară dintre Germania şi Spania în semifinalele campionatului, şi mi-a venit o comparaţie culinară: wurstii vs. paella. Cum ar fi dacă ar juca aceste două echipe gastronomice? Pe de-o parte avem ditamai wurstii, zdraveni şi înalţi care ar ataca in bloc de fiecare dată şi s-ar apăra la fel, fiindcă viteza nu e de partea lor şi trebuie sprijiniţi de coechipieri. De cealaltă parte, avem paella, cu o strategie complexă şi care poate porni atacuri fulgerătoare în orice moment. Boabele de şofran ar ataca pe flancuri, racii seceră la mijloc orice intenţie de atac iar creveţii sunt ultima redută de cucerit pentru a ajunge la poarta apărată de scoică. Vom vedea diseară cine pe cine se mănâncă.

Iubi....mai avem fructe în frigi? Da, sigur că am luat medicamentele de ficat. Nu beau nimic iubire. Te pup. Eu mă uit la meci acum. Nu, nu fumez...promit. Somn uşor!  

Some people think football is a matter of life and death. I assure you, it's much more serious than that.

P.S. Dedic acest post prietenului meu Micutzu a.k.a Lil'One, care m-a inspirat cu tema culinaro-sportivă.