marți, 28 octombrie 2014

Pleskavita ca la Lera...



 ...nu găseşti pe toata Terra! Sau hai să zicem pe jumătate de Terra. Că sigur mai sunt şi alte "spurcăciuni" - aşa le alint eu - pe lumea asta.

Tot la recomandarea aceluiaşi coleg care trebuie să-şi spele cele cincizeci de păcate pe care le-a făcut recomandând pocnitori de localuri culinare în momentele lui de rătăcire, am plecat să vedem de ce toată lumea salivează după o pleskavita. Care pleskavita e ca si cartofii prăjiţi la americani...se găseşte peste tot.

Localul este micuţ şi total neimpresionant şi se numeşte Lera's Food. Se găseşte pe str. Mărăşeşti, cea pietonală, lângă Consulatul Austriei. Deocamdată este şi o terasă afară dar cred că va fi dezafectată în curând dacă se pun zăpezile. Când nu o mai fi terasa nu cred că există altă soluţie decât la pachet. Nici nu ştiu cu se să încep, fiindcă încă îmi stau gândurile vraişte în cap de la ce bucătate am mâncat. Cel mai bine încep cu chifla care a fost unsă cu ceva sos de la carne cred şi apoi pusă pe grătar să se rumenească un pic. Atât am observat din procedeul de fabricare pentru că am plecat să lenevim cu burţile la soare până a fost gata. Dar când ne-a pus-o în faţă, mai mare minune nu am văzut şi mirosit. Carnea încă sfârâia în chiflă şi avea o crustă rumenă, numai bună de muşcat din ea. Ca şi ingrediente mai avem ceapă, castraveţi muraţi, sos de maioneză şi sos picant la alegere. Preţul unei pleskavite standard este de 7 lei dar eu, fiind mai cu moţ, am cerut să fie dublă. Adică cu două felii de carne şi la preţul de 12 lei.

Multe mi-au fost date să văd pe lumea asta, dar aşa o pleskavita mai rar. Ori am fost eu flămând ori ăştia sunt demenţi de buni. Vă las să trageţi concluziile singuri.

The only time to eat diet food is while you're waiting for the steak to cook.
Julia Child


luni, 13 octombrie 2014

Yamy, biliBISTROcizant de bun


 
Am fost prin luna mai pe la Suppa Bar şi tot în aceiaşi zi am luat felul doi de la localul de lângă ei, Yamy Bistro. De Suppa Bar am scris aici fiindcă facusem nişte poze mai reuşite. Articolul cu Yamy Bar l-am tot amânat dar nu din cauză că e complex sau necesită imaginaţie. Ci din cauză că am luat la pachet şi mi se părea că nu dau bine pozele. Aşa că am zis că sigur mai trec şi fac nişte poze decente. Nu am trecut spre ruşinea mea. Dar, după cum zice vorba noastră veche...mai bine mai târziu decât niciodată.

Localul este cochet şi micuţ dar cu multe bunătăţuri. De la salate şi sandwichuri până la tot felul de dulciuri cum ar fi renumitele waffles. Care pe mine mă dau pe spate de fiecare dată. Şi acolo rămân...pe spate.

Fiind foarte flămânzi şi grăbiţi am ales să luăm două sandwich-uri la pachet ca să le degustăm în faţa monitorului. Şi fiindcă Killer era cel mai mare şi mai scump, am zis să ne facem de cap. O viaţă avem. Bunică-mea mai adaugă ceva la replica asta dar mă gândesc că sunteţi prea sensibili să auziţi continuarea. Sandwich-urile sunt delir, de vis şi spectaculoase. Mai ales că sunt în varianta P+M aşa cum îmi plac mie. Adică parter şi mansardă. Sau double orgasm. Le ziceţi cum vreţi voi numai să le gustaţi că rămâneţi marcaţi. Preţurile la sandwich-uri variază de la 8 la 12 lei iar salatele sunt la 9 lei. Doar cea cu căpşuni şi pui este la 13 lei din cauza combinaţiei. Rar mai găseşti căpşuni care să se joace de-a chicken sau pui cărora să le placă căpşunica. Waffles e delir, ca să mă exprim manelistic vorbind. Ai putea fi chiar bulimic din cauza lor. Purjezi...continui, purjezi...continui şi tot aşa. Aş încerca o dată toate variantele şi după aceea să le iau de la capăt. Să văd cât rezist. Oricum aş muri de plăcere. Din câte îmi amintesc preţul pentru o waffle este vreo 10 lei dar nici poza care am făcut-o nu mă ajută deloc să-mi amintesc. Nu ştiu dacă mai serveşte aceiaşi fată drăguţă care nu şi-a pierdut zâmbetul în ciuda privirilor noastre de lupi flămânzi.




Too few people understand a really good sandwich.
James Beard



vineri, 10 octombrie 2014

Filiberto. Ma certo!




Am profitat de ultimele raze de soare şi am plecat spre o locaţie mai liniştită pentru a lua prânzul. Era o dupa-amiază normală şi însorită iar faptul că era vineri şi zi de salariu o făcea maxim de atrăgătoare. Traficul se desfăşura în condiţii decente, cu multe tiruri şi feţe zâmbitoare care fluturau degetele a salut călduros. Chiar foarte călduros. Chiar îmi părea rău că parchez şi las în urmă această oază de bucurie.

Restaurantul Filiberto din Timişoara se află pe o stradă liniştită, aproape de ieşirea din oraş. Chiar dacă se află la vreo o sută de metri de o mare arteră de circulaţie, traficul nu se auzea şi recomand locaţia pentru câteva ore de linişte. Am venit la recomandarea unui coleg care zicea că pizza e bună. De obicei recomandările lui ne cam pun în dificultate dar acum a reuşit să scape cu scalpul intact.

Am comandat doar pizza şi am stat în linişte, scăldaţi de razele soarelui. Sub o umbrelă mare şi generoasă. Nu cred că au trecut zece minute şi a apărut doamna cu pizzele. Mari şi rumene, rânjeau la noi din toate ingredientele lor. Din partea casei am primit ulei picant, ulei de măsline şi oţet balsamic din care doar cel picant cred că-l puteţi folosi la pizza. Am început să ne înfigem furculiţele şi mi-a plăcut că aluatul este subţire. Cred că jumătate din succesul unei pizze e dat de aluat. Restul de jumătate de ingredientele proaspete şi de combinaţiile folosite. După părerea mea, pizza de la Filiberto este una dintre cele mai gustose. Este genul de pizza după care nu te scoli balonat de la atâta aluat şi de la care nu ţi-e rău de la tangajul maşinii. Se simte că un italian stă la baza ei la fel cum şi la alte restaurante se simte când pizzerul nu este italian. Preţurile pornesc de la 12 lei şi se termină pe la 29 de lei.

Vă las cu pozele şi cu părerea de rău că nu am putut să degust mai multe specialităţi de la Filiberto. Dar nu au intrat zilele în sac aşa că avem timp.

 
 
 
 
 
 

 After exercising I always eat a pizza...just kidding. 


I don't exercise.

 
   

joi, 9 octombrie 2014

Meniul zilei - un concept ademenitor


Dacă sunteţi amatori ai meniurilor zilei, probabil că ştiţi multe localuri unde se servesc. La fel de probabil aţi trecut prin dezamăgiri sau surprize plăcute. Mă refer la cele culinare. Doar de câţiva ani a început să se dezvolte prin România şi asta datorită ţărilor vecine. Nu că am fi ştiut noi să aducem ceva nou. Dar e bine că totuşi ne mişcăm. Din fericire pentru ei, calitatea este cu totul alta. Cred că se tem de o publicitate negativă sau de a fi stigmatizaţi din cauza meniului zilei. Dacă este gătit prost, nu cred că te mai duci seara să mai încerci altceva.

De obicei, pe la orele prânzului căutăm să mâncăm repede, bun, mult şi ieftin. Nu am zis nimic de sănătos. Respectând filtrele astea de căutare, în afară de shaorma, nu găseşti altceva decât meniul zilei. Dar nu mulţi înţeleg că meniul zilei nu înseamnă să dai două sau trei feluri de mâncare la un preţ accesibil. Mai înseamnă să ai parte de calitate, ingrediente proaspete şi de o servire rapidă. Că vorba aia...ca şi bucătar nu eşti surprins că se cere meniul zilei. "Eji nebun, ăia de la masa şapte vor meniul zilei. Toţi!". Serveşti repede, cald şi gustos. Cam astea sunt principiile de  bază. În ceea ce urmează sunt concluziile pe care le-am tras de-a lungul celor multe luni petrecute în faţa meniurilor mai mult sau mai puţin reuşite.

De obicei, ciorbele sau supele sunt nişte zeme ciudate pline de grăsime la care se serveşte şi un coş de pâine. Ca să facă un strat viguros pentru felul doi. La supe şi ciorbe există tot felul de combinaţii pe care nu ţi le-ai imaginat vreodată. Ce a crezut bucătarul că nu mai foloşte a aruncat acolo şi se cheamă ciorbă ţărănească. Dacă adaugi şi nişte ulei, ai şi petele de grăsime aferente supei de la ţară. De găină. Crescută natural. Felul doi este de obicei mai decent dar nici de aici nu lipsesc unele ciudăţenii cum ar fi mezeluri pe grătar. Cred că singurul lucru cu care sunt de acord este că desertul e nesatisfăcător. După ce ai băgat atâtea grăsimi, tot ce-ţi lipseşte este un aport de zahăr sau un aluat necopt.

Încă un lucru pe care nu-l înţeleg este lipsa unei variante şi pentru vegetarieni. Cred că şi ei merită să mănânce bun, ieftin, mult şi rapid. Dar dacă şi ei sunt la fel de dezamăgiţi, spre ce s-ar mai îndrepta? Măcar noi avem o opţiune, să devenim vegetarieni.

Încerc să fac un clasament al localurilor pe unde am mai fost prin Timişoara. Ce am scris mai sus este destul de comun pentru toate.

1. Paradisul Piraţilor
Două feluri de mâncare
Mâncare bine gătită
Cantitate îndestulătoare
Servire rapidă
Personal amabil
Atmosferă plăcută
Preţ: 15 lei

2. Restaurant TRIO
Trei feluri de mâncare
Mâncare bine gătită
Cantitate îndestulătoare
Servire rapidă
Personal amabil
Preţ imbatabil: 13 14,50 lei

3. Restaurant Casa Bunicii I
Trei feluri de mâncare
Mâncare bine gătită
Cantitate îndestulătoare
Servire ultra-rapidă
Personal amabil
Preţ: 19.99 lei


4. Pub Oxford
Două feluri de mâncare
Mâncare bine gătită
Cantitate medie
Servire rapidă
Preţ: 19 lei


5. Drunken Rat
Două feluri de mâncare
Mâncare bine gătită
Cantitate mică
Servirea rapidă
Preţ: 18 lei


6. Curtea Berarilor Timisoreana, Calea Buziaşului (sens giratoriu)
Un singur fel de mâncare - 3 variante
Mâncare bine gătită
Cantitate medie
Servire rapidă (depinde de numărul celor care înfulecă)
Personal amabil (depinde de nivelul de stress din ziua respectivă)
Preţ: 10 - 12 lei 


7. Tunnel Pub
Trei feluri de mâncare
Mâncare prost gătită
Cantitate mică
Servirea de la lent spre repede în funcţie de spaţiul dintre mese
Preţ: 18 lei

8. Restaurant Casa de la Rosa
Trei feluri de mâncare
Mâncare prost gătită
Cantitate mică
Servire rapidă
Personal cam acru

Preţ: 20 lei

9. Restaurant Da Vinci
Trei feluri de mâncare
Mâncare prost gătită
Cantitate mică
Servire rapidă
Preţ: 16 lei

Ca să finalizez la finalizare, aş înţelege dacă nu am avea acces la reteţe şi proceduri sau tehnici de gătit, dacă nu ar exista interes pentru domeniul culinar, dacă nu ar exista bloggeri şi emisiuni. Dar când toate acestea există, cred că e vorba de dezinteres, goană după profit şi un pic de batjocură la adresa pofticioşilor din noi.