Tăiţei laţi cu vietăţi din baltă

Aşa ar zice bunică-mea dacă vede ce am mâncat la prânz. Eu îi zic "tagliatelle con frutti di mare", să fiu mai special şi să mă dau bine pe lângă confraţii italieni să nu ma înjunghie când le vizitez pietrele şi statuile.

După două zile de stat în pat, şi nu că m-ar fi arestat o mulatră ci că a dat prima criză de sciatică, discopatie lombară sau naiba ştie cum se cheamă când rămâi frânt de la mijloc şi nu mai poţi merge, m-am cam săturat de pâine prăjită şi sandwich-uri calde. Cu Voltarenu' în mâna dreaptă şi cu Mydocalmu' şi Ketonalu' între dinţi, am atacat vijelios bucătăria.

Nu vă mai descriu de-a fir de-a păr cum s-au desfăşurat ostilităţile, fiindcă sunteţi obişnuiţi de acu' două sau trei articole mai jos. Cert e că se ia o cutie de tagliatelle, se deschide (foarte important acest pas) şi se aruncă într-o oală cu apă în care mai punem puţin ulei de măsline şi sare.




Lăsăm pastele la fiert cam vreo 7-8 minute, exact cum scrie pe cutie, să nu ieşim din cuvântul scris.



Apoi luăm vietăţile mării, le clătim bine într-o strecurătoare şi le lăsăm la scurs.

Le dăm prin tigaie cu un pic de ulei de măsline în care am distuit vreo trei cătei cu pedigree de usturoi.



Când sunt aproape de final, le stropim cu nişte vin. Data trecută am avut vin alb, şi de fapt este şi cel mai potrivit din câte ştiam. De data asta, singurul vin care l-am avut a fost unul roşu, şi am împărţit frăţeşte, un pahar la mine, un pahar în tigaie, să se bucure şi muritoarele marine de un vin de calitate. Îmi pare rău de aceste "fructe de mare" care ajung la noi în tigaie. Aşa se întâmplă cu cei care nu învaţă rapid să înoate şi să se ascundă. Dacă trag chiulul de la orele de înot şi camuflaj, e vina lor!

Peste paste am mai tăiat şi presărat un ardei verde gras. Parcă dă un plus de prospeţime mâncării.






Închei cu un citat care îmi place şi care l-am adaptat după cerinţele mele: "As long as there's pasta, Chinese food and sushi in the world, I'm okay".