joi, 6 mai 2010

Jiveli!

Fiind timişorean din străbunic în strănepot, mai ales dacă străbunicul a fost sârb autentic, nu poate decât să mă bucure un restaurant sârbesc. Am aflat destul de târziu, spre ruşinea mea, de restaurantul Yugoslavia. L-am reperat destul de repede pe hartă, pe Str. Protopop George Dragomir (denumire veche: Turgheniev, Piaţa Crucii) nr. 10. Dar dacă nu eşti atent, treci cu maşina de el. Cel mai bun reper este poziţionarea vis-a-vis de Hotelul Perla 4.
Am vorbit destul de localizare. Dacă vă este foame, sigur îl găsiţi. Nu au fost proşti cei care au zis că foamea e cel mai bun bucătar şi cea mai bună busolă. Asta cu busolă e de la mine. În fine. Ajungem acolo şi ne punem la masă pe mica terasă. Un domn de modă veche, foarte politicos, ne întâmpină cu un zâmbet larg. Am aflat că îl cheamă Sandu. Sigur face parte din vechea gardă a Timişoarei, cu stilul său familiar, cumsecade şi sfătos. Mă simt cumva ca acasă, cu străbunicul meu lângă mine. Ne uităm prin meniu şi fiind patru fiinţe la masă, ne sar ochii pe platoul de patru persoane. Întrebăm cam ce conţine: mici, frigărui, cotlet de porc, branză, muşchiuleţ rulat cu kaimac înăuntru. Bun, e tocmai potrivit. Întrebăm de salată şi suntem asiguraţi că e foarte mare. Decidem să luăm o salată la două persoane. Până vine mâncarea, mă răsfăţ cu o bere Timişoreana, rece ca izvorul de munte. Restul comesenilor se chinuie cu sucuri şi ape plate.
Şi vine platoul. Şi tac. Şi tăcem cu toţii. Ne uităm. Calculăm. Ne uităm iar. Calculăm iar. Cum să împărţim două frigărui la patru persoane. Şi două muşchiuleţe la patru persoane. Şi un mormănel de cartofi prăjiţi în mijloc. Cred că erau vreo 300 g. Nu ştiu dacă s-a înţeles la bucătărie bine, dar noi vrem un platou de patru persoane mature, şi nu de două persoane cu doi copii. Să fac febră musculară la fălci de atâta mâncat. Să termin două flacoane de Rowachol după o masă din asta.





Şi salata...micuţă, de se băteau cele două furculiţe mai abitir ca săbiile Highlanderilor.



De gustos a fost foarte gustos. În special micii, care se simţeau că sunt din carne şi nu bicarbonat şi alte materiale steroide. De aia erau mai mici, mă gândesc, şi nu de neam prost.

Mi-am promis să încerc şi alte bunătăţuri din meniu, cum ar fi: un şniţel Karadjordje sau faimoasa pljeskavica.

Dar toate aceste aventuri în episodul viitor. Noapte bună, copii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu