Rocco'n'roll
Întotdeauna port un respect deosebit şoferilor maşinuţelor care livrează pizza. Nu mă deranjează că se bagă, că te-njură, că te scuipă, că îţi taie calea...le iert totul. Fiindcă ştiu că acolo undeva, într-un apartament sau o casă, stă un amărât, doi, trei sau mai mulţi care leşină de foame. Şi de aceea, când îi văd în trafic, în oglinda retrovizoare, mă comport ca şi cum ar fi ambulanţa care aleargă să salveze o viaţă. Mă dau cu respect la o parte. În fond asta fac, salvează o viaţă! Nu vi se întîmplă să fiţi iritaţi de foame, să vă certaţi, să fiţi bosumflaţi. Şi după îngurgitarea primelor îmbucături, viaţa să vi se pară mai frumoasă? Vă zic eu că aşa este.
Aşa nişte amărâţi eram şi noi, între patru pereţi. Nu am aşteptat decât 40 de minute exact cum a zis tanti de la capătul celălalt al firului. Nu ştiu pe cine am nimerit la pizzeria Thalia din Timişoara, dar a fost foarte amabilă. După cum cred că aţi ghicit, că funcţionează bine neuronul, e vorba de acea pizzerie. În special de pizza lor pe vatră, branduită Pizza Rocco. Şi cum e moda pe la noi acum, dacă comanzi o pizza, mai primeşti una. Cadoooo! Am selectat de pe oferta lor, o pizza Rocco şi o pizza Capricciosa. Însoţite de un sos super picant, din ăla făcut din mama ardeiului iute, înmuiat în ulei sau ce o fi acolo. Americanii au o vorbă când vine vorba de iuţeli din astea: "Pay on entry, pay on exit". Ca şi la parcări, doar că mai dureros.
Ca să nu ne abatem de la drumul culinar, pizza a fost excelentă. Aluatul e subţire şi crocant iar masa de ingrediente de deasupra a fost gustoasă rău de tot.
Exceptând mazărea, că nu mi se pare că dă bine pe pizza. Dar e doar părerea mea. Dacă mai pui şi sos iute, înfuleci de zici că e sfârşitul lumii. Dacă mai rămâne pizza, o poţi servi a doua zi, delicat la micul dejun, înainte să pleci la birou/şantier/fabrică. Şi rece neapărat.
Un mic sfat dacă vreţi să reîncălziţi pizza. Multă lume o bagă în cuptor dar se bălegeşte de la căldura aia. Luaţi o tigaie şi puneţi feliile la foc mic. Va fi la fel de crocantă şi poate chiar mai bună decât când a adus-o. Nu mă întrebaţi de ce. E unul din misterele care mă preocupă.
Aşa nişte amărâţi eram şi noi, între patru pereţi. Nu am aşteptat decât 40 de minute exact cum a zis tanti de la capătul celălalt al firului. Nu ştiu pe cine am nimerit la pizzeria Thalia din Timişoara, dar a fost foarte amabilă. După cum cred că aţi ghicit, că funcţionează bine neuronul, e vorba de acea pizzerie. În special de pizza lor pe vatră, branduită Pizza Rocco. Şi cum e moda pe la noi acum, dacă comanzi o pizza, mai primeşti una. Cadoooo! Am selectat de pe oferta lor, o pizza Rocco şi o pizza Capricciosa. Însoţite de un sos super picant, din ăla făcut din mama ardeiului iute, înmuiat în ulei sau ce o fi acolo. Americanii au o vorbă când vine vorba de iuţeli din astea: "Pay on entry, pay on exit". Ca şi la parcări, doar că mai dureros.
Ca să nu ne abatem de la drumul culinar, pizza a fost excelentă. Aluatul e subţire şi crocant iar masa de ingrediente de deasupra a fost gustoasă rău de tot.
Exceptând mazărea, că nu mi se pare că dă bine pe pizza. Dar e doar părerea mea. Dacă mai pui şi sos iute, înfuleci de zici că e sfârşitul lumii. Dacă mai rămâne pizza, o poţi servi a doua zi, delicat la micul dejun, înainte să pleci la birou/şantier/fabrică. Şi rece neapărat.
Un mic sfat dacă vreţi să reîncălziţi pizza. Multă lume o bagă în cuptor dar se bălegeşte de la căldura aia. Luaţi o tigaie şi puneţi feliile la foc mic. Va fi la fel de crocantă şi poate chiar mai bună decât când a adus-o. Nu mă întrebaţi de ce. E unul din misterele care mă preocupă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu