Atelierul de cozonaci: Making of

Ama şi Camelia s-au decis să ne deschidă poarta spre tainele frământării şi coacerii cozonacilor prin intermediul unui nou atelier culinar, Atelierul de Cozonaci. Poarta deschisă aparţine fabricii Prospero, un nume care deja s-a impus pe piaţa panificaţiei şi a produselor de cofetărie şi patiserie. Invitaţia de pătrunde secretele coacerii unui cozonac nu putea veni într-o perioadă mai potrivită, în special că se apropie Crăciunul şi poate le mai putem ajuta pe mămicile şi bunicile noastre.

Numărul de participanţi a depăşit cele mai optimiste aşteptări şi s-au format două grupe de la ore diferite, de la 10.00 dimineaţa şi de la ora 13.00. Programul a fost după cum urmează: un mic tur al fabricii Prospero, lecţia de preparat cozonaci şi degustarea de produse de patiserie îmbinată cu deliciile artizanale ale Cameliei.

Am început prin a da o tură fabricii, nu înainte de a ne pune şorţurile şi şepcuţele oferite de Boromir, care ne-au pus făina la dispoziţie pentru prepararea aluatului de cozonac. Odată intrat în laboratoarele de preparare m-am simţit ca un copil în fabrica de ciocolată a lui Willy Wonka. Am plutit parcă pe lângă savarinele pufoase, am zăbovit pe lângă torturile care se decorau şi de-abia ne-am despărţit de fursecurile care ne zâmbeau şmechereşte. Ne-am oprit în sala de frământare şi de coacere unde ni s-au explicat utilajele folosite. Am trecut şi pe la silozurile de făină şi la recipientele de fabricat maiaua. Maiaua este o compoziţie din drojdie, făină şi apă care se introduce în aluatul pâinii.

Lecţia de preparat cozonacii a început cu prezentarea reţetei de aluat. Am ascultat atenţi cu sucitoarele în mână, pregătiţi să ne duelăm cu aluatul pregătit pentru fiecare dintre noi. După prezentare, ne-am apucat să întindem aluatul şi să punem compoziţia cu nucă în el. Partea cea mai grea pentru noi a fost rularea aluatului, fapt confirmat şi de oftatul celor din jur, dar am fost ajutaţi de doamnele pricepute de acolo şi astfel că ne-am văzut cu cozonacii în tavă.

Pe durata coacerii acestora, am fost invitaţi la o degustare de produse de patiserie şi panificaţie. După cum se ştie, pentru mâncare trebuie să munceşti iar Camelia ne-a pus la treabă în tot acest timp. Am învăţat să facem îngeraşi din hârtie pentru Crăciun. Ne-am pus îndemânarea la bătaie şi până la urmă ne-am trezit toţi cu câte un îngeraş care să vegheze asupra noastră. Unii mai reuşiţi, alţii mai puţin reuşiţi. Mă refer la îngeraşi.

La final, cozonacii ne aşteptau fierbinţi să-i revendicăm. Ştiam care sunt ai fiecăruia fiindcă în momentul în care i-am aşezat în tavă, am primit fiecare nişte hârtiuţe de copt cu numele noastre scrise. Am plecat veseli de acolo, fiecare cu cozonacul în braţe. Nu ai fi zis că e o fabrică de panificaţie ci o maternitate, cât de gingaş ţineam cozonacii la piept. Am pus pasiune şi am fost răsplătiţi cu rodul acesteia. După cum zice Hegel:

„Nici un lucru important nu a fost vreodată realizat fără pasiune.”