Balotăm la Balaton

După weekend-ul bio ne-am pregătit să testăm şi cunoştinţele culinare ale vecinilor noştri din ţara paprika-ului şi a gulaşului. Şi dacă tot e vară, am ales o destinaţie cu ceva apă pe lângă, fiindcă nu pot sta ca şopârla pe piatră fără să mă stropesc puţin. În ditamai pusta maghiară, se întinde un lac destul de mărişor, de fapt cel mai mare din Europa Centrală, după cum zic cercetătorii britanici.

Ca şi în fiecare concediu, când e vorba să fac bagajul, mai un pic şi îndes tot dulapul. Dacă cumva plouă şi îmi iau blugii, atunci vreau cămaşa aia şi pulovărul ăla. Dacă e prea cald si transpir, poate mă pătez cu maioneză şi vreau trei tricouri pe zi. Dacă e frig şi port pantofi, luăm ciorapi închişi la culoare. Dar dacă e fain afară şi am chef de pantofii de sport în loc de sandale. Atunci luăm şi ciorăpeii albi. Mânca-i-ar tata pe ei de ciorăpei. Poate ar trebui şi bluza aia sport. "Sau poate nu" - se auzi şuierând doamna nevastă.

Destinaţia era Pensiunea Piknik din statiunea Siofok, un fel de Mamaia de pe la noi.

Am ales-o fiindcă avea piscină şi mic dejun la un preţ decent. Ştiu că e ilogic să te duci la un lac sau mare şi să cauţi loc de cazare cu piscină. Dar am avut eu o bănuială că nu voi face baie în lac, şi dreptate mare am mai avut. Cam mirosea a peşte. Şi nu ştiu dacă din cauza animalelor sau a oamenilor. Dar nu am avut chef să mă scald în el. Noroc cu piscina.

Zilele au trecut repede şi au fost cam repetitive, dar am fost relaxat. Mic dejun, plajă, somn, bere, s*x, bere, True Blood. Prefer concediile unde stai si o arzi la marea artă. Nu-mi place să transpir zile întregi pe la cozi de muzee sau să încarc card-ul aparatului de fotografiat cu poze pe care le găsesc în orice broşură sau pe site-urile de turism. Sau să ajung cu picioarele umflate la hotel, cu un zâmbet tâmp pe faţă că am văzut nu ştiu ce monument. Sună ca un clişeu, dar concediul, aşa cum îl văd eu e plin de soare, chill, berică, şezlonguri şi somn.

Serviciile au fost de excepţie, ospătarii atenţi - dacă s-a întors ospătarul să vadă dacă doamna mea este mulţumită cu limonada, dacă e destul zahăr sau destul de acră - şi bucatele pe gustul meu. Bine, dacă exagera ospătarul ăla, poate îl călca tramvaiul în baie, când se bărbierea. Deci se poate la alţii, la noi nu. Cu tot cu frunza noastră copiuţă de brand de ţară. Prima oară să educăm şi după aceea să oferim.

Să vă desfăt acum cu câteva specialităţi culinare de prin partea locului.

Un gulaş ca la mama lui, ornat deasupra cu ceapă prăjită. Bucăţile de carne puteau fi mai curăţate de grăsime, dar poate la unii aşa le place. Eu prefer carnea macră.

Suntem îndrăgostiţi de pfeffersteak şi de aceea îl încercăm peste tot unde mergem. Prima cunoştinţă cu pfeffersteak-ul a fost în luna de miere, în Palma de Mallorca. Dar despre pfeffersteak, într-un post viitor.

Nu am fost prieten cu ciupercile şi nici cu supele creme în general. Apetitul de supe creme mi-a fost deschis la Munchen, când am încercat prima oară o supă cremă de broccoli şi roşii. Pe pâinea prăjită, acel Camembert se simţea ca în al nouălea cer.

O supă cremă de usturoi într-un bol de pâine. Delicioasă.

Ciolan cu varză, într-o distribuţie de excepţie şi o regie demnă de un Oscar culinar.

O friptură de curcan cu broccoli şi alte legume.

Cotlet de porc cu salată de crudităţi şi dressing.

Friptură de porc cu sos de muştar şi nelipsiţii cartofi prăjiţi.

Clătite cu mac şi gem.

În meniu scria că este gomboţ, dar nu am înţeles noi cu ce este umplut. Credeam că vine cu tradiţionalele prune încroporate. Dar a fost cu brânză. Nu m-am supărat. Pe bune.

Aici a cam fost spectacol, fiindcă pe lângă erau nişte bule de cremă şi spumă. Delirant de bune.

Ca să închei cum se cuvine, cu un citat găsit recent:

"Hungarians may live in a howl but eat like kings, and the English live like kings but eat like beggars."