Berarul şi curtea lui

Berarul este de obicei un om foarte norocos. Deduc acest lucru din faptul că pe lângă că are o meserie îndrăgită de multă lume, nici nu are probleme în dragoste din cauza siluetei. Realitatea şi pozele o reflectă. Nu am văzut niciodată un berar singuratic şi trist. Tot timpul este înconjurat de nuri durdulii şi multe zâmbete. Nu le pasă de burtă sau guşă. E însuşi Berarul. Omul care aduce în vieţile noastre atâta fericire, obezitate şi probleme cu ficatul. Să nu mai zicem de balonări şi alte probleme gastrice. Şi e atât de îndrăgit încât i se face chiar şi curte. Este drept că nu ştiu genul persoanei care i-a făcut curte dar în imaginaţia mea este o blondă cu cosiţe drepte şi bogate. Cosiţele. De la regula nescrisă a berarului singuratic există şi excepţii. De exemplu celebrele mănăstiri de călugări unde se face o bere extraordinară. Păi ce să facă şi ei. Că doar nu o să cultive măceşe şi să crească gărgăriţe.

În Timişoara avem vreo două curţi ale berarilor. Una se află în zona centrală a oraşului iar cealaltă este un fel de rebrand al fostei Fabrici de Bere. V-am mai povestit eu într-un articol cum am fost trist şi dezamăgit de Fabrica de Bere pe care o cunosc de când băteam străzile cartierului Fabric. Unde se poate începe prima beţie decât la Fabrica de Bere?! Din păcate, calitatea servirii şi a bucatelor a avut de suferit cu trecerea timpului şi nu am mai trecut pe acolo.


Dar vremurile se mai schimbă. La fel şi localurile. Am fost uimit să remarc că schimbarea era chiar în bine. Holul te întâmpină cu o galerie de halbe de bere...goale. Doar de expoziţie. Atât cât să te aţâţe să vezi cum ţi-ar sta cu ele pline. În interiorul restaurantului se simte deja aerul de restaurare. Mesele sunt schimbate iar unul din elementele surpriză a fost partea din restaurant amenajată cu scaune şi mese din butoaie. Incredibil cât de comod te poţi simţi în ele. Al doilea element surpriză era masa infinitului. Sau cel puţin aşa o denumesc eu. Practic o masă cu scaune împrejur şi cu...robinete de bere. Da...robinete de bere. Aţi citit bine. Sub masă există nişte contoare electronice şi alea mai pun stop la setea ta de bere. Cât de frumos e să te aduni cu câţiva prieteni sau colegi, să povesteşti liniştit fără a mai sta cu ochii după chelner. Mă gândesc că la final, după vreo nouă...patru beri de căciulă începe distracţia. "Iubita, eu nu am băut atât. Dă se te pup că eşti turbat de frumoasă. Cum stau cerceii ăia...oah! Jur că nu mi-am turnat. Costeluş s-a tot jucat cu robinetul meu şi nah...paharul era sub el şi iaca...câte un strop. O fi stricat."

Preţurile par decente şi chiar sunt. Micul e la 2 lei cu tot cu tovarăşii lui Muşterescu şi Pâinici, tochiturile undeva pe la 17-20 de lei, pfeffersteakul sare pe la 40 de lei dar sunt foarte curios cum îl fac. Promit să fac o lună foamea şi să mănânc la Dama, ca să scriu despre el. În meniu s-a strecurat şi o specialitate munchenezo-bănăţeană, cum ar fi weisswurst îmbrăcaţi cu costiţă prăjită. Patru bucăţi sunt 12,80 lei. Parcă sună bine. Berea la halba (500 ml) netratată cu nimic o avem pe la 4,5 lei, iar cea normală la 4 lei. La preţul ăsta să tot curgă. Sunt curios dacă bagă alcool în ea şi sunt dispus să mă sacrific şi să beau 7 halbe să văd dacă am dureri de cap.

Deocamdată sunt plăcut surprins de local şi de mâncarea servită. Fiind la orele prânzului, mare aglomeraţie nu a fost. Adică deloc. Doar noi şi mai două mese. Seara cred că ajunge mai greu mâncarea până la masă dar dai cu bere înainte şi sigur trece timpul mai repede. Sper din tot sufletul să nu se repete modelul românesc...dacă vedem că ne merge bine să stricăm atmosfera, preţurile şi calitatea.

"They who drink beer will think beer."

Washington Irving