Nea Mărin...miliardarul culinar
Când aud numele de Nea Mărin, fie că e vecinu' de la doi, că e mecanicu' sau că e antrenorul de la echipa de fotbal, îl asociez imediat cu două dintre cele mai bune feluri de mâncare din Timişoara. Incredibila ciorbă de burtă şi magnificul ciolan de porc cu fasole. Şi nu doar că sunt excelente, că poate mai sunt locuri prin oraş unde se mănâncă bine, ci îşi păstrează acelaşi gust de când mănânc acolo. Adică de mulţi mulţi ani. Chiar aşa se şi numeşte La Nea Marin.
La început de tot, de când umblam prin facultăţi, era o bodegă mică încălzită cu sobă iarna şi aerisită de aerul condiţionat de deschiderea uşilor şi a geamurilor. Nu găseai uşor strada şi tot timpul trebuia să mergi cu cineva care a mai fost. Ceva de genul cluburilor de noapte, unde nu ai acces dacă nu cunoşti persoanele potrivite. Eram atunci un neiniţiat în tainele ciorbei de burtă. Mi se părea de neconceput să mănânci burta unui animal. Eh, acum e de neconceput să nu o mănânc. Micul local pe atunci primea cu bucurie tot felul de muşterii, de la avocaţi şi poliţişti până la muncitori. Când intrai acolo era un zumzet continuu şi veselie mare. Toată lumea îmbuca şi se simţea ca acasă. Aşa l-am cunoscut pe Nea Mărin, strecurându-se jovial printre mese şi aruncând o vorbă bună tuturor.
Anii au trecut. Nu am mai fost decât sporadic pe acolo. Se lăsase deja o pauză destul de lungă de când nu mă mai bucurasem de bucatele lui Nea Mărin. Fiind vineri, le-am propus colegilor o masă pe cinste. Aşa ne-am întâlnit iar cu Nea Mărin. De data asta, fiind pe drumul de centură al Timişoarei, strada este asfaltată şi se ajungea mult mai uşor. Sau poate fiindcă deja ştiam drumul. L-am vazut la stradă şi ne-a îmbiat înăuntru. Localul a fost renovat şi s-a mai făcut un etaj. Acum, fostul loc de mâncat este destinat fumătorilor, iar cel de sus celor care au spus nu nicotinei. Dar era rece şi gol. Lumina difuză încerca să creeze un ambient, dar nefiind încălzit, mai mult strica. Parcă nu mai recunoşteam locul. Altădată, armate de cheflii se luptau cu bucatele care veneau în valuri valuri. Acum eram doar noi şi două mese ocupate.
Am comandat celebrele bucate, adică ciorbă de burtă, ciolanul cu fasole şi mai o ciorbă de văcuţă. Eram cu inima strânsă gândindu-mă că poate calitatea mâncării a redus numărul de clienţi. Dar aveam să mă înşel. În scurt timp, au apărut minunăţiile, exact aşa cum le ţineam minte. Ciorbele sunt aduse într-un bol mare de unde te serveşti şi nu e porţie standard ca şi la alte localuri. Şi cam umpli farfuria de vreo trei ori. Despre ciolanul cu fasole, doar cuvinte de laudă. Fiert bine de se desface carnea de pe el, înconjurat de fasolea dulce, te îmbie să te bucuri de el cât mai mult timp. Dacă ştii că vei merge în ziua aia la Nea Mărin, încearcă să nu mănânci nimic de cu seară.
Am plecat toţi cu scobitorile în colţul gurii, rugându-ne să nu punem vreo frână bruscă să ne operăm la măsele. La cât de satisfăcuţi eram, nu mai conta acest lucru minor. Şi totuşi...de ce e gol? Au câştigat atât de mult teren alte localuri în faţa vechilor citadele culinare. Sunt mai tentante ofertele localurilor noi? Rămâne să vedem ce preferăm, noul sau tradiţionalul. Eu zic că este loc pentru toate, dar să le dăm o şansă tuturor.
La început de tot, de când umblam prin facultăţi, era o bodegă mică încălzită cu sobă iarna şi aerisită de aerul condiţionat de deschiderea uşilor şi a geamurilor. Nu găseai uşor strada şi tot timpul trebuia să mergi cu cineva care a mai fost. Ceva de genul cluburilor de noapte, unde nu ai acces dacă nu cunoşti persoanele potrivite. Eram atunci un neiniţiat în tainele ciorbei de burtă. Mi se părea de neconceput să mănânci burta unui animal. Eh, acum e de neconceput să nu o mănânc. Micul local pe atunci primea cu bucurie tot felul de muşterii, de la avocaţi şi poliţişti până la muncitori. Când intrai acolo era un zumzet continuu şi veselie mare. Toată lumea îmbuca şi se simţea ca acasă. Aşa l-am cunoscut pe Nea Mărin, strecurându-se jovial printre mese şi aruncând o vorbă bună tuturor.
Anii au trecut. Nu am mai fost decât sporadic pe acolo. Se lăsase deja o pauză destul de lungă de când nu mă mai bucurasem de bucatele lui Nea Mărin. Fiind vineri, le-am propus colegilor o masă pe cinste. Aşa ne-am întâlnit iar cu Nea Mărin. De data asta, fiind pe drumul de centură al Timişoarei, strada este asfaltată şi se ajungea mult mai uşor. Sau poate fiindcă deja ştiam drumul. L-am vazut la stradă şi ne-a îmbiat înăuntru. Localul a fost renovat şi s-a mai făcut un etaj. Acum, fostul loc de mâncat este destinat fumătorilor, iar cel de sus celor care au spus nu nicotinei. Dar era rece şi gol. Lumina difuză încerca să creeze un ambient, dar nefiind încălzit, mai mult strica. Parcă nu mai recunoşteam locul. Altădată, armate de cheflii se luptau cu bucatele care veneau în valuri valuri. Acum eram doar noi şi două mese ocupate.
Am comandat celebrele bucate, adică ciorbă de burtă, ciolanul cu fasole şi mai o ciorbă de văcuţă. Eram cu inima strânsă gândindu-mă că poate calitatea mâncării a redus numărul de clienţi. Dar aveam să mă înşel. În scurt timp, au apărut minunăţiile, exact aşa cum le ţineam minte. Ciorbele sunt aduse într-un bol mare de unde te serveşti şi nu e porţie standard ca şi la alte localuri. Şi cam umpli farfuria de vreo trei ori. Despre ciolanul cu fasole, doar cuvinte de laudă. Fiert bine de se desface carnea de pe el, înconjurat de fasolea dulce, te îmbie să te bucuri de el cât mai mult timp. Dacă ştii că vei merge în ziua aia la Nea Mărin, încearcă să nu mănânci nimic de cu seară.
Am plecat toţi cu scobitorile în colţul gurii, rugându-ne să nu punem vreo frână bruscă să ne operăm la măsele. La cât de satisfăcuţi eram, nu mai conta acest lucru minor. Şi totuşi...de ce e gol? Au câştigat atât de mult teren alte localuri în faţa vechilor citadele culinare. Sunt mai tentante ofertele localurilor noi? Rămâne să vedem ce preferăm, noul sau tradiţionalul. Eu zic că este loc pentru toate, dar să le dăm o şansă tuturor.
"Nu există dragoste mai sinceră decât dragostea pentru mâncare"
George Bernard Shaw
Comentarii
Trimiteți un comentariu