Casa Dolorosa
Există momente în care ai vrea să fugi şi să nu te mai uiţi înapoi. Există momente în care te întrebi cine sunt bucătarii din spatele meniurilor sau chiar dacă sunt bucătari acei oameni. E bine să ai cât mai puţine astfel de momente, în special într-o zi de luni.
Destinul a vrut să-mi îndrept paşii mari spre Casa de la Rosa cunoscută de acum încolo şi sub numele de Casa Dolorosa, Casa Durerii, House of Pain, 痛みの家 şi aşa mai departe. Al naibii destin, cum ştie el să-ţi strice ziua. După experienţa cu nea Mărin, unde totul e atât de bun, mă gândeam că nu poate fi de rău şi la o pensiune unde sarcina lor este să facă omul să se simtă bine.
Zis si făcut. Bucuros nevoie mare că mai descopăr un local să-l recomand, intrăm făr' d-ezitare să înfulecăm bucata cea mai mare. Trag localu-n poză, minundu-mă de mobilierul rustic care ne întâmpină. Mă uit în jurul nostru, doar noi şi aerul. Nimeni la celelalte mese. V-am mai povestit eu cum stă treaba când doar tu eşti la masă într-un local la ora prânzului. Nu e de bun augur. E ca şi cum ar trece o mâţă neagră prin faţa ta când te strecori sub o scară uitându-te peste umăr într-o zi de vineri 13. Adică...de vis. Ştii că te vei bucura doar tu de bucatele talentatului bucătar.
Răsfoim de zor paginile lucioase ale meniului, oprindu-ne fiecare la câte o ciorbă iar unii şi la felul doi. Nu am fost deloc apărat de steaua mea norocoasă fiindcă ciorba de burtă a fost groaznică. Şi nu cred că-i bucătarul de vină, din simplul motiv că de fapt la Casa de la Rosa nu cred să existe bucătar. Doar aşa îmi pot explica de ce semăna izbitor de mult gustul cu cel al ciorbei de burtă din conserva celor de la Scandia. Într-adevăr, am trăit şi experienţa acelor conserve. În afară de gust, mi se pare plauzibilă explicaţia din varii motive: a) localul nu debordează de clienţi; b) dacă punctul "a" e valabil, de ce să mai faci în fiecare zi o ciorbă de burtă; c) dacă ambele puncte anterioare sunt adevărate, de ce să nu avem vreo trei cutii de ciorbă pentru vreun flamand sau doi, le dregem cu un pic de ou şi le servim calde. Mai cerem pentru două linguriţe de smântănă 2,5 lei şi 1,5 lei pe un ardei iute, care de fapt putea sa-l mănânce şi un copil că era în siguranţă, şi iaca suntem un local cu pretenţii.
Dragii mei, nu prin preţ ridicăm steagul unui local. Primul pas este calitatea, după aceea hai şi cu preţul, că nu ne supărăm să dăm un ban dacă merită. Iar cartofii prăjiţi să-i aduci cu sare şi Vegeta fără a fi menţionat de către client, ne duce deja spre nesimţire. Problema este că s-a şi ofticat doamna chelner când i-am spus de cartofi. "Trebuia să specificaţi că vreţi fără sare şi Vegeta" a vărsat scurt replica. "Aşa e reţeta de cartofi prăjiţi". În tot universul culinar, nu am auzit să fie reţete speciale pentru cartofi prăjiţi şi nici vreun ingredient secret. Dacă vrei să-i îmbunătăţeşti, eşti liber. Dar nu îţi vin direct îmbunătăţiţi şi tunaţi decât dacă vrei să ascunzi vreun anume gust de rânced. Sau specifică în meniu "Cartofi prăjiţi bio cu sare şi Vegeta" ca să ştim să nu-i vrem cu condimentele alea. Şi dacă tot ţi se aduc reclamaţii, ciocu' mic şi ne cerem scuze. Că doar bine se zice: "Prostu' până nu-i fudul, parcă nu e prost destul".
Să aveţi o săptămână de vis...dar fără dolores de burtă!
Destinul a vrut să-mi îndrept paşii mari spre Casa de la Rosa cunoscută de acum încolo şi sub numele de Casa Dolorosa, Casa Durerii, House of Pain, 痛みの家 şi aşa mai departe. Al naibii destin, cum ştie el să-ţi strice ziua. După experienţa cu nea Mărin, unde totul e atât de bun, mă gândeam că nu poate fi de rău şi la o pensiune unde sarcina lor este să facă omul să se simtă bine.
Zis si făcut. Bucuros nevoie mare că mai descopăr un local să-l recomand, intrăm făr' d-ezitare să înfulecăm bucata cea mai mare. Trag localu-n poză, minundu-mă de mobilierul rustic care ne întâmpină. Mă uit în jurul nostru, doar noi şi aerul. Nimeni la celelalte mese. V-am mai povestit eu cum stă treaba când doar tu eşti la masă într-un local la ora prânzului. Nu e de bun augur. E ca şi cum ar trece o mâţă neagră prin faţa ta când te strecori sub o scară uitându-te peste umăr într-o zi de vineri 13. Adică...de vis. Ştii că te vei bucura doar tu de bucatele talentatului bucătar.
Răsfoim de zor paginile lucioase ale meniului, oprindu-ne fiecare la câte o ciorbă iar unii şi la felul doi. Nu am fost deloc apărat de steaua mea norocoasă fiindcă ciorba de burtă a fost groaznică. Şi nu cred că-i bucătarul de vină, din simplul motiv că de fapt la Casa de la Rosa nu cred să existe bucătar. Doar aşa îmi pot explica de ce semăna izbitor de mult gustul cu cel al ciorbei de burtă din conserva celor de la Scandia. Într-adevăr, am trăit şi experienţa acelor conserve. În afară de gust, mi se pare plauzibilă explicaţia din varii motive: a) localul nu debordează de clienţi; b) dacă punctul "a" e valabil, de ce să mai faci în fiecare zi o ciorbă de burtă; c) dacă ambele puncte anterioare sunt adevărate, de ce să nu avem vreo trei cutii de ciorbă pentru vreun flamand sau doi, le dregem cu un pic de ou şi le servim calde. Mai cerem pentru două linguriţe de smântănă 2,5 lei şi 1,5 lei pe un ardei iute, care de fapt putea sa-l mănânce şi un copil că era în siguranţă, şi iaca suntem un local cu pretenţii.
Dragii mei, nu prin preţ ridicăm steagul unui local. Primul pas este calitatea, după aceea hai şi cu preţul, că nu ne supărăm să dăm un ban dacă merită. Iar cartofii prăjiţi să-i aduci cu sare şi Vegeta fără a fi menţionat de către client, ne duce deja spre nesimţire. Problema este că s-a şi ofticat doamna chelner când i-am spus de cartofi. "Trebuia să specificaţi că vreţi fără sare şi Vegeta" a vărsat scurt replica. "Aşa e reţeta de cartofi prăjiţi". În tot universul culinar, nu am auzit să fie reţete speciale pentru cartofi prăjiţi şi nici vreun ingredient secret. Dacă vrei să-i îmbunătăţeşti, eşti liber. Dar nu îţi vin direct îmbunătăţiţi şi tunaţi decât dacă vrei să ascunzi vreun anume gust de rânced. Sau specifică în meniu "Cartofi prăjiţi bio cu sare şi Vegeta" ca să ştim să nu-i vrem cu condimentele alea. Şi dacă tot ţi se aduc reclamaţii, ciocu' mic şi ne cerem scuze. Că doar bine se zice: "Prostu' până nu-i fudul, parcă nu e prost destul".
Să aveţi o săptămână de vis...dar fără dolores de burtă!
"I don't like food, I love it. If I don't love it, I don't swallow."
...from the movie Ratatouille
Comentarii
Trimiteți un comentariu