vineri, 18 iunie 2010

Sushiing in Colorado

Pentru un sushi bun, merită să treci peste mări şi ţări. Şi la propriu şi la figurat. Scopul călătoriei în Boulder nu a fost sushi bineînţeles, dar nu poţi să nu amesteci afacerile cu plăcerea, ca să traduc mot-a-mot această expresie.

După ce schimbi vreo trei avioane, ca tricourile în zilele călduroase şi hibernezi vreo două zile, pleci în căutare de mâncare. După ce am trecut prin mâncarea mexicană de mi-a luat foc gura...şi nu numai, m-am îndreptat spre specialităţile culinare japoneze.

Prima oprire...Japango. Un restaurant destul de ascuns, dar dacă eşti perseverent şi flămând îl găseşti până la urmă. Localul e drăguţ dar nu mi-a indus starea de a mânca sushi datorită atmosferei care nu e prea japoneză. Poate din cauza tabloului cu Monalisa care trona pe un perete. Oricum, pentru sushi am tot timpul starea necesară. Când am ajuns să comand mâncarea, am fost pus în faţa unei dileme fiindcă mi-au adus o listă cu chestii de bifat, din care fel câte şi cum. Eu fiind obişnuit în stil WYSIWYG m-am panicat o ţâră, dar m-am dezpanicat imediat. Până la urmă am comandat toţi la grămadă şi iaca ce bunătăţuri au ajuns la noi pe masă:



A doua oprire...Sushi Hana. Un local din Longmont, micuţ şi cochet, dar care din nou, nu reflectă cultura japoneză. Avem noroc cu wasabi, care îţi fac ochii mici şi oblici şi nu mai este o problemă că nu simţim sentimentul japonez. De data asta am optat pentru un combo box care conţine mai multe tipuri de mâncare japoneză, nu doar sushi. Astfel, papilele mele au degustat mai mult şi mai variat.




Cam aici se sfârşeşte mini-seria despre călătoriile mele culinare legate de sushi. Până la o viitoare întâlnire cu sushi, ştiu sigur că nu voi mai fi zgâriat pe faţă şi degetele nu mă vor mai durea.


Sayonara



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu