joi, 3 iunie 2010

Sushi în ţara lui Goethe

Fiindcă începe sezonul vacanţelor, cu toate că vremea nu ne ajută deloc să visăm la vacanţe, mă gândeam să vă povestesc pe unde am mâncat bine, pe cine am mâncat şi cu ce.

Prima mea întânire cu sushi a avut loc în patria cârnaţilor şi a berii, Germania. Să fiu mai specific, în frumosul oraş Munchen. Am fost "chinuit" să stau o lună întreagă şi am plecat de acolo chiar înainte ca Moş Crăciun să se strecoare delicat pe hornuri.

Eram tentat de mult să încerc un sushi, dar cum nu prea ieşisem din scumpa noastră ţară, papilele mele nu cunoşteau această delicatesă. Astfel că într-o zi, bunul meu coleg Sergiu (te pup şi ai grijă de tine!), mare domn mare caracter, m-a luat deoparte si mi-a spus: "Mr. Ben, azi e ziua cea mare. Mergem la sushi. Şi există doar două căi de urmat după aceea, fie îţi place la nebunie, fie îl urăşti" - hohoti el de râs. "Cale de mijloc nu există" mă asigură el. M-am îmbrăcat bine, mi-am pus cagula....aaa, asta e din alt film. M-am îmbrăcat bine şi l-am urmat. După noi au mai sărit doi colegi să asiste la iniţierea lui Ben.



Am intrat pe uşile primitoare ale localului Kumasansushi de pe Blutenburgstraße 31. De cum am intrat mi-au şi zburat ochii pe banda curgătoare plină de bunătăţi. Poate am uitat să vă spun că e un local de tip running sushi. Asta nu înseamnă că fugi să prinzi peştele, aşa cum m-am speriat eu prima oară. O bandă plină de farfuriuţe mici şi pline, care cum, se plimbă prin faţa ta şi tu alegi ce-ţi place şi bagi la stomăcel. Şi partea cea mai importantă acum vine. La orele prânzului se activează modul "All you can eat" la un preţ de 9 euro. Spectacol!

Ne-am aşezat la o masă şi am fost iniţiat în tainele culinare japoneze.

Partea I. Poziţionarea beţişoarelor astfel încât să poţi apuca ceva şi să nu scoţi ochii vecinilor. Sau să arunci pe ei cu sos de soia. Sau să le îndeşi pe nas nişte wasabi.

Partea a II-a. Coordonarea perfectă a ochilor şi a mâinii pentru alegerea farfuriei dorite. Trebuie să te concentrezi să te uiţi şi să alegi pe rând câte un fel, altfel eşti terminat. Şi aia vreau, ba nu...aia, da-mi tăiţeii ăia, uaaaa....uite nişte din alea cu somon peste (salmon nigiri, mai pe înţelesul cunoscătorilor).



Partea a III-a. Wasabi e groaznic de iute. Mi s-a părut că mi s-a efectuat o lobotomie. Nu te lăcomi. Nu are rost să stai cu lacrimi în ochi timp de 5 minute şi să nu mai vezi nimic. Wasabi e tot acolo.

Partea a IV-a. Cea mai grea. Opreşte-te din mâncat.

La fiecare porţie de sushi, fie că o comanzi acasă sau o serveşti la un local, uleiul de soia, wasabi şi ghimbir-ul sunt accesoriile nelipsite. Bucăţile de sushi trebuie plimbate puţin în sosul de soia şi apoi printr-un strop de wasabi. La sfârşitul mesei, se recomandă ghimbirul pentru a scăpa de mirosul şi gustul de peşte. Eu nu mă omor deloc după ghimbir, aşa că îl resping imediat să nu-mi stric gustul.

Ne-am întors la birou super ghiftuiţi, şi cu nişte zâmbete suave pe faţă ne-am îndreptat spre bucătărie să ne facem un cappuccino, latte machiato sau alte băuturi energizante.

Cum bine a zis Goethe:

"Să nu laşi să treacă o zi fără să vezi, fără să auzi sau fără să citeşti ceva frumos"

...şi fără să mănânci ceva bun aş adăuga eu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu