Bull. John Bull

Acest agent 007 al pub-urilor - John Bull Pub - se află în micuţul oraş Szeged (Ungaria). Un local solid şi cu prestanţă care te îmbie să-i calci pragul.  De cum intri îţi dai seama că linsul pe degete bate darts-ul tradiţional. Nu ştiam de ce dar aflăm în curând.

Eram în Szeged, obosiţi, sictiriţi si cu o foame mare cât turnul Eiffel. Normal, dacă ţi-e foame, implicit eşti şi obosit şi sictirit. Sau asta o ştie toată lumea. În fine...ştiam noi că se mănâncă bine la un pub din centrul Szeged-ului. Nokia Maps îmi arată ca şi POI un John Bull Pub. Fix în centru. Buuuuun. Ăsta tre să fie. Ajungem cu ultimele forţe să deschidem uşa pub-ului. Ne întâmpină un chelner voios, care auzind că vorbim engleza nu se uită urât, cu toate că există o posibilitate de 90% să fim români. Ei încă mai speră să vină şi alte naţii pe acolo. Dar Szeged a ajuns deja un oraş românizat. "Costele, adă-mi şi mie un 35, că ăsta nu mi-e bun", cam asta se aude prin magazinele din Szeged. Dar să revenim. Alegem o masă, ne aşezăm şi începem să ne simtem bine. Pe masă avem pungi de fistic, de caju, de mixuri de alune şi stafide dornice să fie desfăcute şi să astâmpere foamea. Comandăm de băut: eu bere fără alcool, jumătatea mea ceva suculeţ cu chinină (Schweppes Kinley parcă îi zice). Vine berea! Halba proaspăt scoasă de la rece striga la berea din sticlă să se spargă în valuri la turnare. O minunăţie rece şi aspră. Fiind atât de rece, obişnuitul gust dulceag al berii fără alcool dispăruse.

Începem să ne uităm prin meniu. Un putpuriu de feluri de mâncare, care mai de care mai pompoase şi cu multe ingrediente parcă săreau din meniu încercând să te convingă să le alegi. După multe runde de eliminări şi argumentând că poate nu e bine să mâncăm greu, că poate nu e bun (greu de crezut!) ne-am oprit asupra a două feluri. În faţa mea s-a prezentat următorul fel: medalioane de porc învelite în costiţă prăjită, tăiată subţire (felicitări bucătarului şi cuţitului), cartofi fierţi în coajă umpluţi cu gorgonzola şi ierburi aromate (nu eram sigur când am citit de herbs pe acolo, dar am zis "what the hell, we have one life only...and a driver's license") şi un sosulică de ceapă verde cu ceva smântână. Un deliciu!



Jumătatea mea a comandat piept de pui cu sos de alune şi coniac, felii de mere coapte garnisite cu miere şi un puree de cartofi pufos ca norul alb de pe cerul unei zi de vară.



Încă o dată felicitări bucătarului. Nu cred că pot exprima în cuvinte  gustul sublim al acelor bucate.

Afară, un vânt tăios si puternic le făcea viaţa amară trecătorilor care se chinuiau să ajungă la casele lor. Stăteam cu un zâmbet tâmp pe faţă şi mă uitam la ei cum se luptă cu vântul. După acea mâncare, totul mi se părea mai frumos, mai liniştit, mai adormit. Atmosfera caldă, liniştită, cu oameni calmi şi binevoitori. Pe acordurile lui Jack Johnson, Madonna şi alţi talentaţi în ale muzicii, savuram din plin acele momente. Ne ridicarăm cu greu să părăsim acel mic rai.

Ca să savuraţi câteva ore minunate vă recomand cu căldură acest pub iar mai jos aveţi o mică hartă.

Vizualizare hartă mărită

Comentarii

  1. Interesant localul, data viitoare cand merg in Szeged sigur o sa-l vizitez pe Taur. Si ce ziceai despre romanizarea Szegedului, e adevarat, mai ales in spatiile comerciale. Asta e bine, mai ales cand vezi doua unguroaice focoase si constati ca sunt de-ale noastre ;)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare