La ciuperca otrăvită

Restaurantele si pizzeriile apar ca ciupercile dupa ploaie. Dar cum nu toate ciupercile sunt comestibile, la fel stă treaba şi cu localurile. Pizzeria Thalia intră în categoria locurilor pe care e bine sa le eviţi, asta în cazul în care ai făcut armata şi vrei sa ai nişte flashback-uri. Bucătarul, sau e mult spus bucătar...persoana care se ocupă de fript, fiert şi copt merită să primească un premiu de la FAIL Blog pentru iscusinţa sa. Când auzi că mănânci ciorbă de pui a la grecque, toate simţurile se aşteaptă la un anumit miros sau gust. Greşit. Zarvaturile parcă sunt tăiate de un copil de 3 ani, adică mari şi neuniforme iar în loc să găseşti bucăţele fine de carne de pui, te trezeşti în lingură cu juma' de piept de pui, de zici că a tăiat puiul direct în supă. Cartofii la cuptor sunt plini de ulei şi la ce cantitate iese din ei te întrebi ce ulei folosesc...că dacă ar folosi un ulei decent nu şi-ar permite să-l irosească. De  purée-ul de cartofi nu mai vorbesc. O mâzgă cu gust de untură. Bleoak!

În schimb, pizza e decentă dar să nu comandaţi Tris că este chiar un triş.

Să ne auzim cu bine...asta dacă scăpăm cu viaţa!

Comentarii

Postări populare