Bunica bate doba

Îmi plac numele de localuri care încearcă să inspire mâncare autentică, din belşug şi neapărat bună. Mai ales dacă strecori cuvinte gen mamă, bunică, soră. Adică partea feminină a familiei. Că de taţi numai de bine. Fiind vorba de o reunire a unor beţivani gurmanzi (există şi specia asta) cu state vechi, împreună cu familiile lor mai cuminţi, Casa Bunicii din Timişoara mi se părea cel mai de efect loc.

După cinci apeluri în eter, bag de seamă că dispecerul este şi bucătar şi chelner, reuşesc să fac o rezervare pentru şapte persoane. Am ţinut să specific clar că una dintre cele şapte persoane e de fapt un sfert de persoană. Mai târziu mi-am dat seama că nu mai era nevoie să menţionez.

Intrăm în gangul ce duce spre terasă şi la ieşire aud deodată un zgomot hârşâit din dreapta. Ceva se lovi de mine. Durerea din zona gleznei îmi confirmă locaţia bubei. Mă uit în jos şi o faţă senină cu o vechime de 2 ani în universul ăsta era aţintită spre mine. Am schiţat un zâmbet-grimasă, am întors fiinţa mică în sens opus şi am lăsat-o liberă. Ben Grylls tocmai a supravieţuit unui atac. O junglă plină de fiinţe mici se arăta în faţa ochilor. Lipită de terasa adulţilor, locul de joacă al celor mici, placat cu dale de cauciuc să nu se julească dragii de ei, gemea de copiluţi care nu au putut fi lăsaţi cu bunicii sau doicile.

Pentru o acuitate vizuală mai bună întru citirea meniului, ne-am decis la nişte beri. Am fost surprins să constat servirea berii într-un pahar de Pepsi, mai degrabă potrivit pentru un meci dublu cu Vodkanisevici decat cu Bierhausen. Nu se face să serveşti o bere în pahare neadecvate. Strici tot farmecul şi gustul plin al unei licori extraordinare. L-am rugat pe garcon ca la următoarea bere să încerce să fabrice un pahar mai decent şi am avut plăcuta surpriză de a savura berea într-un recipient mai de Doamne ajută. Aperitivele le-am comandat mai variate să putem degusta din toate bunătăţurile bunicii. Platoul tradiţional ne-a fost adus pe o mini tăviţă de aluminiu, ce îmi amintea de gamela din armată. Nu că aş fi făcut armata, dar aşa am văzut în Star Wars. M-aş fi aşteptat la un platou de lemn dar poate bunica a pus pe foc tot ce e din lemn din cauza pensiei mici. Vedeţi domnule Boc, câte implicaţii au deciziile dumneavoastră. Salata de vinete a fost dezamăgitoare, cu seminţe mari şi foarte din topor pregătită. Poate aşa vor unii, nu mă bag, dar revin cu o reţetă de salate de vinete de o să-mi rugaţi de sănătate.

După vreo două runde de bere, fotomodelele din meniu au început să se perinde pe catwalk-ul culinar. Au defilat cu succes un pui al grădinarului, un gulaş, ciupercuţe umplute, piept de pui cu sos de vişine, cartofi bănăţeni cu hribi cu smântână, cartofi in crusta de sare cu crema de mustar si ceapa cu steak de pui Pomodori, clătite cu brânză dulce. Ţin să remarc cât de bine au fost pregătiţi hribii. Nu au fost lăsaţi prea mult la gătit si s-a combinat perfect fineţea cu fermitatea texturii. Cartofii cu crema de muştar au însoţit perfect steak-ul de pui Pomodori, crema de muştar fiind numai bună pentru o luptă între carne şi garnitură. Am fost dezamăgit în schimb de sosul de vişine care e specific bănăţean şi speram ca şi bunica să fie la fel de bănăţeancă. Un sos fluid, fără un gust pregnant şi o culoare la fel de spălăcită. Numai bine să mă ambiţionez să scriu reţeta şi de sos de vişine. Bunica mea e mai tare decât bunica ta. Înţeleg că un restaurant are un altfel de reţetar, mai ales că trebuie să facă pentru un anumit număr de mâncăi. Dar atunci nu mai daţi impresia că mâncăm ceva autentic sau ţineţi-vă de reţeta bunicii. Că o fi ştiut ea de ce a scris 1 kg de vişine şi o cană de făină. Ca să iasă gustos. Un alt aspect deranjant a fost stăruinţa chelnerului de-a ne lua platourile reci din faţa nasului când erau pe jumătate consumate. Mă gândeam că poate au comandat la altă masă tot un astfel de platou şi trebuiau să completeze, că altfel nu-mi explic graba. Ăsta e tot farmecul la o ieşire, mai pişti o brânzică, mai sorbi un pic de alcool, mai asculţi o poveste.

Ca să ne facem siesta şi să sărim în ajutorul prietenului nostru care era de serviciu la supravegheat odrasla, am înşfăcat berile, le-am lăsat pe doamne la o bârfă mică şi ne-am îndreptat spre locul de joacă. Ne-am tras trei scaune să supraveghem atenţi acţiunile junioarei şi ne-am relaxat sub privirile admirative ale mămicilor ale căror soţi beau la masă. Ce bărbaţi iresponsabili! Adunam la puncte ca şi când Mario sărea să strângă galbenii şi ciupercile de pe fiecare nivel. Dar acel loc doar liniştit nu era. Când se sparse un balon în dreptul nostru, la unu îi sări berea din pahar, altu sări de pe scaun şi pe mine mă apucă sughiţul. Relaxare, ce să mai zic.

Pozele dovedesc cele declarate mai sus.









You can say this for ready-mixes - the next generation isn't going to have any trouble making pies exactly like mother used to make.
Earl Wilson

Comentarii

Postări populare