marți, 12 noiembrie 2013

Je ne m'en fous de Mon Choux...



...adică mai pe româneşte, nu are cum să nu-ţi pese când vezi aşa minunăţii rafinate şi delicate. Pe cuvânt de gurmand, aşa delicatese nu pot trece neobservate şi nici nu poţi zice că este ceva banal. Cine zice asta minte şi să-i crească nasul. Deja văd că aveţi ochii picior peste picior să detectaţi mărimea organului olfactiv. În fine, să nu mai tărăgănăm lucrurile.

Macarons de la Mon Choux. Astea sunt. Cineva drag mie s-a decis să deschidă un laborator din ăsta măiastru de dulcegării. Şi a început cu ce e mai greu....cu macarons. Deci antenă, nu că le importă îngheţate sau alte giumbuşlucuri. Minunăţiile astea mici sunt chiar făcute aici, de la prima lingură de făină de migdale până la ultima firimitură când sunt coapte.  


Aromele de tot felul, de la cafea până la levănţică, te îmbie să faci cunoştinţă cu fiecare dintre ele. Sunt unice ca şi gust şi în ceea ce priveşte textura cremei. Am aflat că există şi o regulă în a le degusta dacă au stat la frigider. Trebuie să le laşi cincisprezece minute înainte de a le ataca tocmai ca să profiţi din plin de gustul lor minunat. Eu am înşfăcat caserola şi am fugit de m-am ascuns în cuşca câinelui. După cinci minute, o perecehe de ochi mă privea din întuneric. Uitasem că nu am scos câinele din cuşcă înainte să intru. Glumesc. Aş fi vrut să fug cu ele la cât de bune sunt. Din păcate a rămas la stadiul de vis. E ca şi cum visezi la un threesome cu două mulatre. Tot la stadiul de vis rămâne.

De la Mon Choux vă mai puteţi bucura în ediţie limitată şi de muffins şi eclere. Care sunt la fel de bune ca şi macaroanele a.k.a macarons. Dar macarons reprezintă o noutate. Iar pentru mine noutatea înseamnă ceva bun. Repet, nu e vorba că nu am mai vazut macarons. Noutatea constă în faptul că în fiecare macaron se regăseşte un pic din sufletul celui care le face. Iar sufletul ăsta e cam mare, credeţi-mă.


   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu