Mărețul Stejar

A fost odată ca niciodată, o nuntă ca-n povești. Nu din cauză că ar fi durat trei zile și trei nopți sau că am fi priponit purceii la proțap. Ci din cauză că ești personajul principal și toată lumea povestește. De bine sau de rău. Depinde de fiecare. Și ca orice poveste, în fiecare an încercăm să o facem cât mai interesantă. Iar la împlinirea a doar șase anișori de când verighetele nu au mai părăsit degele, cum putem sărbători mai frumos decât să umplem stomacul. Că de sex, fie vorba între noi, așa ca să nu audă nimeni, ne-am cam săturat. Hai că am dat cu romantismu-n bară!


Pe la zece jumătate dimineața, când zorii zilei pătrund cu încăpățânare printre draperii, doar doar se mai trezește omul, m-am gândit să-mi scot doamna la o shaorma cu de toate la Abdul, shaormarul din colț. Ca tot omul care merge la shaormărie în zi de duminică, am petrecut două ceasuri în activități de dușuire, epilare, tăiat unghii, ombilic, dat cu gel și masat vena stânga de la gât. După ce pregătirile au luat sfârșit, ne-am aruncat în mașină și pe drum i-am dezvăluit unde mergem. La Parcul Dendrologic Bazoșu Nou. 'Staaaai' se auzi strigătul disperat. Se dă jos, intră la farmacie. Se întoarce în maşină fericită "Ţi-am luat Alerid ca să nu te apuce strănutul". I-am explicat că mergem să mâncăm şi nu să ţopăim ca doi turbaţi tineri pe pajişte, printre miile de flori de ambrozii.   

Într-un final am ajuns la restaurantul Stejarul din Bazoşul Nou. Care se află chiar în parcul dendrologic pe care l-am menţionat. Indicaţiile spre acest local le găsiţi aici. Un han care se respectă nu poate să se afle decât într-o pădure. Fiindcă erau cam spre douăzeci de grade, ne-am retras la o masă pe terasă. Era păcat să pierdem bunătate de căldură. Muzica lui Michael Buble se auzea pe fundal iar ciripitul păsărelelor completa atmosfera.

Rolul lui Vettel fiind jucat de mine, am comandat un suc natural de portocale iar doamna o limonadă. Meniul nu abundă de tot felul de preparate, ceea ce poate fi un lucru bun. Dar dacă pofteam un orez sălbatic, poate era o problemă. Interesant este că pe prima pagină avem două meniuri gourmet, Stejarul şi meniul pescăresc, compuse din cinci feluri. Preţurile sunt de 100 de lei si respectiv 110 lei. Dar, ca să evit vreun fel de mâncare care nu mi s-ar potrivi, m-am decis la un piept de raţă umplut cu muşchi de cerb care mai conţinea crochete de cartofi şi o pară mălăiaţă...cu vin (45 de lei). Interlocutoarea mea a ales un cordon bleu cu smochine (28 de lei). Am un fost un pic reticent cu carnea de vânat. Dacă nu se lasă destul la marinat şi nu este gătită bine poate păstra un miros şi gust specific. Dar am fost uimit de prospeţimea şi frăgezimea cărnii. La cordon bleu, combinaţia cu smochină a fost deosebită. Noi bănăţenii suntem mari amatori de combinaţii de dulce cu sărat şi o astfel de mâncare e pe gustul nostru. La desert ne-am desfătat cu o porţie de Peaches Melba  şi clătite bănăţene. Peaches Melba sunt de fapt nişte piersicuţe, după cum le zice şi numele, un pic caramelizate şi cu o cremă fină de mascarpone. Clătitele bănăţene au avut acea faimoasă spumă de ou, dar spre deosebire de alte localuri a fost foarte fină şi nu foarte dulce. Ceea ce a uşurat ingerarea cu succes a unei porţii. Dacă tot vorbim de porţii, nu asistăm la un ospăţ pantagruelic. Sunt de bun simţ, aşa cum îi stă bine unui restaurant cu patru stele. Mai pot zice că am întâlnit şi chelneri fericiţi. Chelneri care ştiu să te facă să te simţi bine, care sunt atenţi când termini un fel de mâncare şi care ştiu să răspundă la o glumă cu altă glumă, poate chiar mai bună decât a ta.

Am plecat liniştiţi, încărcaţi trupeşte şi sufleteşte. Stejarule, păcat că te-am întâlnit atât de târziu dar mai bine mai târziu decât niciodată.


P.S. De foame, pozele au iesit cam 'arse' de la soare, dar se cam vede ce am mâncat.

      

First we eat, then we do everything else.

M.F.K. Fisher