Yo-ho-ho, şi-o comoară culinară! - Part II

Nu ştiam când voi mai călca pragul Corsarului, mai ales că autobuzul de Oradea nu circulă pe traseul meu obişnuit. Dar soarta a fost darnică cu mine. Sau cu poftele mele. Cu ocazia unui weekend burlăcesc, nu puteam rata şi o mâncare de excepţie.

După o sesiune nebună de shopping, care s-a lăsat cu sânge din cauza unui fermoar de sliţ nefinisat, foamea a pus stăpânire pe noi. Am lăsat maşina să dormiteze în faţa blocului şi am închiriat un şofer. Vorba aceea din popor: nu amesteca condusul cu mâncatul. Nici nu a oprit bine taxiul în faţa restaurantului că eu deja ieşisem pe geamul pe jumătate deschis. Am sărit în braţele generoase ale lui Eugen şi Ciprian, implorându-i să mă înfieze sau măcar să mă închidă în bucătărie pentru vreo săptămână. Cu tot cu mâncare.


După ce am reuşit să mă desprind de ei, ne-am aşezat la o masă şi l-am lăsat pe Ciprian să ne vrăjească cu meniurile. Două beri reci au poposit pe masa noastră cât ai zice halbă. Nu puteam gândi corect dacă lubrifiantul nu era adecvat unei nopţi de vară. Ne-am lăsat pe mâna lui Ciprian în ceea ce priveşte meniul şi nu am făcut rău deloc. Ca şi aperitiv, am avut un platou de fileuri de anşoa pane şi baby caracatiţă. Cu două feliuţe de pâine încinse în ulei de măsline şi oţet balsamic, ne-am astâmpărat foamea şi ne-am asigurat că nivelul glicemiei este unul normal. Ca şi fel principal...calamar umplut. Se pune acum întrebarea cu ce era umplut. Cu multă dragoste pot zice. Adică cu speck şi mozzarella. Cum să nu iubeşti speck-ul şi mozarella. Right? Iniţial, când am văzut că am trei bucăţi de calamar am zis că sigur mă scol flămând de acolo. Problema e că la cât de consistent a fost, mă mir că am reuşit să termin ce aveam în farfurie. Iar pe lângă calamar am mai degustat o porţie de fasole verde trasă prin cratiţă cu nişte usturoi. Când am călcat pentru prima dată la Corsarul, m-am delectat cu o porţie de calamar picant. Când ajunsesem iar acolo, eram setat să iau o porţie de calamar picant. Dar Ciprian ne-a întors din drum cu această porţie de calamar umplut şi bine a făcut. A treia oară când ajung la ei măcar o să fiu focusat pe două meniuri diferite. Calitatea pozelor nu reflectă nebunia culinară pe care am savurat-o. Aparatul foto luat la ofertă cu discount de CitiBank de la un magazin cu nume de avion sau bloc de locuinţe zăcea acasă pe canapea.

A fost o seară minunată, în compania unor oameni de excepţie. Atmosfera şi mâncarea bună au făcut ca aerul să fie mai respirabil şi viaţa mai uşor de digerat. Am zis că de fiecare dată când mănânc la Corsarul mi se adaugă cinci ani în plus de trăit. Am deja zece. And still counting...

“One cannot think well, love well, sleep well, if one has not dined well.” 

Virginia Woolf