La dama pofticioasa
Timpul a trecut încet şi nu pot să cred că deja s-au scurs doi ani. Ne cunoaştem de destula vreme ca să pot dezvălui toate ce urmează. Sunt înnebunit dupa tine. Sunt flămând după tine. Vreau sa-ţi simt căldura în fiecare zi şi să adorm în parfumul tău. Eşti generoasă şi nu ceri mult în schimbul acestei generozităţi. Te mulţumeşti cu puţinul timp pe care ţi-l acord, dar măcar să fie în fiecare zi. Simt nevoia să te văd în fiecare zi dar la fel simt şi nevoia să-mi fie dor de tine. Ne hrănim amândoi din această relaţie. Dragă La Dama, mulţumesc că exişti.
Acum doi ani am vizitat prima oară localul La Dama. Am fost condus pe acest drum de un grup de colegi binevoitori. Am ajuns la o clădire dreptunghiulară pe care scrie fălos La Dama. Mă aşteptam să fie o glumă. Poate nu mâncăm, poate ajungem la alte plăceri carnale. Aşa am sperat eu. La intrare, gălăgie, fum si voie bună. Lingurile săreau prin ciorbe şi fălcile trozneau de plăcere, sfărâmând pulpe de pui si ciolane de porc. Un spectacol pantagruelic se desfăşura în faţa mea. Eram impresionat de desfăşurarea de forţe. De la muncitori, şoferi, pensionari până la IT-işti, vicepreşedinţi, senior account manageri, toată suflarea se bucura de preparatele damei.
Al doilea aspect care m-a impresionat a fost preţul mic. Insignifiant aş putea spune. Pentru cât mănânci. La calitate nu dau pe dinafară, dar e bună. Exceptând zilele - toate de altfel - în care nu le iasă orezul şi ciupercile. Sau cele în care şniţelul e mai uleios decât de obicei. Sau cele în care cartofii prăjiţi sunt mai tari ca Steaua Sudului. Dar în general, pentru galbenii plătiţi, muşterii sunt foarte mulţumiţi. Păi când dai 11,1 lei pe un felul doi şi un desert, îmi vine să merg acasă, să scot nevasta dintre oale şi să o duc la o masă pe cinste. O mică problemă o reprezintă şi hota defecta sau chiar inexistentă. Sunt unele zile în care mă simt ca în filmul The Fog. Ca să nu mai menţionez de mireasma tricoului. Colegii din birou pot ghici cam care a fost meniul.
În concluzie, sa nu o mai ardem ca ceafa pe grătar, mâncare decentă la nişte preţuri de toată jena. Dacă în alte locuri sărim cu minim 25 de lei pentru ce servim, aici te rezolvi cu 10 lei si pleci balonat. Şi nici în locurile cu minim 25 de lei nu putem garanta că şniţelul e bun sau cartofii nu sunt uscaţi.
Acum doi ani am vizitat prima oară localul La Dama. Am fost condus pe acest drum de un grup de colegi binevoitori. Am ajuns la o clădire dreptunghiulară pe care scrie fălos La Dama. Mă aşteptam să fie o glumă. Poate nu mâncăm, poate ajungem la alte plăceri carnale. Aşa am sperat eu. La intrare, gălăgie, fum si voie bună. Lingurile săreau prin ciorbe şi fălcile trozneau de plăcere, sfărâmând pulpe de pui si ciolane de porc. Un spectacol pantagruelic se desfăşura în faţa mea. Eram impresionat de desfăşurarea de forţe. De la muncitori, şoferi, pensionari până la IT-işti, vicepreşedinţi, senior account manageri, toată suflarea se bucura de preparatele damei.
Al doilea aspect care m-a impresionat a fost preţul mic. Insignifiant aş putea spune. Pentru cât mănânci. La calitate nu dau pe dinafară, dar e bună. Exceptând zilele - toate de altfel - în care nu le iasă orezul şi ciupercile. Sau cele în care şniţelul e mai uleios decât de obicei. Sau cele în care cartofii prăjiţi sunt mai tari ca Steaua Sudului. Dar în general, pentru galbenii plătiţi, muşterii sunt foarte mulţumiţi. Păi când dai 11,1 lei pe un felul doi şi un desert, îmi vine să merg acasă, să scot nevasta dintre oale şi să o duc la o masă pe cinste. O mică problemă o reprezintă şi hota defecta sau chiar inexistentă. Sunt unele zile în care mă simt ca în filmul The Fog. Ca să nu mai menţionez de mireasma tricoului. Colegii din birou pot ghici cam care a fost meniul.
În concluzie, sa nu o mai ardem ca ceafa pe grătar, mâncare decentă la nişte preţuri de toată jena. Dacă în alte locuri sărim cu minim 25 de lei pentru ce servim, aici te rezolvi cu 10 lei si pleci balonat. Şi nici în locurile cu minim 25 de lei nu putem garanta că şniţelul e bun sau cartofii nu sunt uscaţi.
"Mărturisesc că nimic nu mă înspăimântă mai tare decât apariţia ciupercilor la masă, în special într-un orăşel de provincie."
Alexandre Dumas
Comentarii
Trimiteți un comentariu