Season of the sandWich
"Chelner, doua sandwich-uri şi-o sticlă de vodcă!
- Scuzaţi, domnule, nu credeţi că-i prea mult ?
Ai dreptate, adu-mi doar un sandwich!!"
Există o vorbă la români care dovedeşte caracterul cirotic al ficatului şi creşterea consumului de Liv52 şi ceai heaptic şi anume "Mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie". Cam din categoria asta face parte şi bancul cu pricina.
Dar să revenim noi la ce ne doare cel mai tare, adică la bucate şi în special la sandwhich-uri.
În vremuri îndepărtate, cam înainte de '89, părinţii noştri nu aveau de unde să se inspire şi să facă tot felul de feluri exotice şi nici nu aveau de unde să cumpăre ingredientele care le trebuiau. Dar s-au descurcat. Părerea mea e că s-au descurcat bine şi nu s-au făcut deloc de ruşine.
Îm aduc aminte că de câte ori simţeam mirosul de sandwich-uri calde la cuptor, ştiam că vine cineva rapid la noi. Nu era timp de fripturi sau salate de toate felurile care să acopere masa. Fac o paranteză scurtă, apropo de salată. Eram mic şi nu îmi plăcea nici o mâncare bazată pe limbă de vacă...sau porc. Ai mei nu ştiau cum să mă păcălească aşa că într-o zi mi-au pus în faţă un bol cu salată de ciuperci cu maioneză. Tăiate finuţ şi mărunt...o adevărată delicatesă. Şi dă-i cu pâine prăjită, haplea de mine băga la greu. În final, aud întrebarea "SmallBen, fu bună salată de ciuperci?". "Da mami, extlaoldinală". "Bine puiule, asta a fost o salată de limbă cu maioneză!" Am căscat ochii mari şi de atunci, SmallBen a început să mănânce şi limbă. No perv comments!
Bun, să revenim din pauza publicitară. Mirosul acela de sandwich-uri calde era demenţial. Pe lângă că se făcea cald în bucătărie, înmiresma totul. Mi s-a făcut o poftă nebună de ele într-o zi. Şi mai îmi era şi dor de copilărie. Timing de nota 10.
Nu există reţete pentru sandwichuri calde. Depinde de gustul fiecăruia ce vrea să pună pe ele. Nu recomand produse gen parizer, salam cu şuncă, mortadella, etc. În contact cu căldura se înmoaie şi nu au nici o savoare. Recomand cu căldură nişte feliuţe subţiri de şuncă de casă, un salam foarte uscat (tăiat feliuţe subţiri şi el), mozarella sau caşcaval afumat. Rondelele de roşii, ceapă roşie şi de ardei gras nu trebuie să lipsească de la petrecere. Un unt bun de uns pâinicile e iarăşi de dorit, pentru a da savoare şi a nu permite ca pâinea să se întărească prea tare. La final, nişte busuioc presărat va încununa potpuriul culinar. Am pus hârtie de copt în tavă şi am aşezat sandwich-urile. Când am văzut că se rumenesc, le-am scos din cuptor, înnebunind vecinii cu mirosul care ieşea pe geam. Mă aşteptam să apară maică-mea să strige să nu mă ating de ele. Dar de data asta...eu eram stăpânul lor. Muhahaaaaaaaaa! Evil me!
- Scuzaţi, domnule, nu credeţi că-i prea mult ?
Ai dreptate, adu-mi doar un sandwich!!"
Există o vorbă la români care dovedeşte caracterul cirotic al ficatului şi creşterea consumului de Liv52 şi ceai heaptic şi anume "Mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie". Cam din categoria asta face parte şi bancul cu pricina.
Dar să revenim noi la ce ne doare cel mai tare, adică la bucate şi în special la sandwhich-uri.
În vremuri îndepărtate, cam înainte de '89, părinţii noştri nu aveau de unde să se inspire şi să facă tot felul de feluri exotice şi nici nu aveau de unde să cumpăre ingredientele care le trebuiau. Dar s-au descurcat. Părerea mea e că s-au descurcat bine şi nu s-au făcut deloc de ruşine.
Îm aduc aminte că de câte ori simţeam mirosul de sandwich-uri calde la cuptor, ştiam că vine cineva rapid la noi. Nu era timp de fripturi sau salate de toate felurile care să acopere masa. Fac o paranteză scurtă, apropo de salată. Eram mic şi nu îmi plăcea nici o mâncare bazată pe limbă de vacă...sau porc. Ai mei nu ştiau cum să mă păcălească aşa că într-o zi mi-au pus în faţă un bol cu salată de ciuperci cu maioneză. Tăiate finuţ şi mărunt...o adevărată delicatesă. Şi dă-i cu pâine prăjită, haplea de mine băga la greu. În final, aud întrebarea "SmallBen, fu bună salată de ciuperci?". "Da mami, extlaoldinală". "Bine puiule, asta a fost o salată de limbă cu maioneză!" Am căscat ochii mari şi de atunci, SmallBen a început să mănânce şi limbă. No perv comments!
Bun, să revenim din pauza publicitară. Mirosul acela de sandwich-uri calde era demenţial. Pe lângă că se făcea cald în bucătărie, înmiresma totul. Mi s-a făcut o poftă nebună de ele într-o zi. Şi mai îmi era şi dor de copilărie. Timing de nota 10.
Nu există reţete pentru sandwichuri calde. Depinde de gustul fiecăruia ce vrea să pună pe ele. Nu recomand produse gen parizer, salam cu şuncă, mortadella, etc. În contact cu căldura se înmoaie şi nu au nici o savoare. Recomand cu căldură nişte feliuţe subţiri de şuncă de casă, un salam foarte uscat (tăiat feliuţe subţiri şi el), mozarella sau caşcaval afumat. Rondelele de roşii, ceapă roşie şi de ardei gras nu trebuie să lipsească de la petrecere. Un unt bun de uns pâinicile e iarăşi de dorit, pentru a da savoare şi a nu permite ca pâinea să se întărească prea tare. La final, nişte busuioc presărat va încununa potpuriul culinar. Am pus hârtie de copt în tavă şi am aşezat sandwich-urile. Când am văzut că se rumenesc, le-am scos din cuptor, înnebunind vecinii cu mirosul care ieşea pe geam. Mă aşteptam să apară maică-mea să strige să nu mă ating de ele. Dar de data asta...eu eram stăpânul lor. Muhahaaaaaaaaa! Evil me!
“Life is like a sandwich - the more you add to it, the better it becomes.”
Anon
Comentarii
Trimiteți un comentariu