La Alimentară

E seară şi mi-s obosit. Îmi dau seama că nu mai am pâine acasă şi nu vreau să mă prindă foamea nepregătit şi fără arme. Opresc maşina la o alimentară de prost gust, de genul apleacă capul să nu te loveşti. Amplasată undeva în pivniţa unei case vechi, mai degrabă inspiră o atmosferă de bordel decât de prăvălie.

Intru, iau un coş, că au şi coşuri, rostesc "bună seara" şi caut din ochi colţul de pâine. Nu-l văd, aşa că întreb cu smerenie cam pe unde ar avea pâine. Mustăciosul de după tejghea se uită la mine, mă măsoară din cap până în picioare şi rosteşte sec "Avem pâine acolo, dar nu mai e aşa de multă". Mă duc spre locul indicat, aşteptându-mă să văd o pâine sau două pe raft şi când colo...minune! Două rafturi doldora de pâine se iveau în faţa mea. Bun. Deci aşa. "...nu mai aşa de multă" ce înseamnă? Că mă vede comerciantu' şi se sperie că nu are marfă?! Asta e reacţia când intru într-un magazin? O sa ajung când merg în Metro sau alte magazine de en-gros, să sune furnizorii să le aducă material de băgat la maţ că am venit eu să fac cumpărături. 

Nu ştiu ce a vrut să însemne replica asta dată în miez de seară, dar nu e bună deloc. Chiar deloc!

Mă duc să mă culc şi sper că stăpânul viselor să nu se uite la mine să zică "Avem vise...dar nu aşa de multe".

Somn uşor!