joi, 12 august 2010

Un weekend de poveste

Plecarăm vineri spre lăsarea serii, după o furtună care ne-a ţintuit vreo jumătate de oră într-un magazin, speriaţi că vine apocalipsa şi io nici măcar nu am apucat să joc Mafia II. Se anunţa un weekend liniştit, cu mâncare bio, aer curat şi somn de voie. Vă gândiţi că am mers la o pensiune. Da, la o pensiune de suflet. La pensiunea părintească, acolo unde oricât de tare îmbătrânesc ei, tot ocrotit te simţi. Chiar dacă eşti mai puternic şi mai tânăr. De multe ori ne lăsăm duşi de val şi îi uităm pe cei care ne-au crescut. Ne lăsăm purtaţi de griji şi uităm că de-abia aşteaptă să le povestim ce facem. Cu calm şi răbdare, nu pe fugă şi iritaţi.

Am plecat din oraş, grăbiţi şi transpiraţi, cu stomacele gata de atac. Ştiam ce ne aşteaptă. Se făcuse noapte şi goneam pe şoseaua pustie. Un panou luminos de reclamă apărea în stânga. Era reclama la o firmă de mezeluri, cu crenvurşti, polonezi şi parizer în toată splendoarea lor. Parcă era semnul oraşului Las Vegas şi noi întram în Las Mezelas. Era semnul că deliram de foame.

Am ajuns fericiţi şi ne-am pus la masă. Ne-am tratat regeşte cu ficăţei de pui fripţi şi soteu de mazăre. Fiind seară, nu ne riscasem la mai mult. Nu vroiam să-mi stric somnul cu incursiuni repetate în camera cu faianţă. Seara a trecut repede, ascultând poveşti de demult şi bucurându-ne de o bere rece şi de compania fiecăruia. Ne-am retras liniştiţi la culcare, dormind tun până dimineaţă.

Dimineaţa, vesel nevoie mare, cobor în bucătărie să savurez cafeaua de dimineaţa, care parcă acasă are acelaşi gust neschimbat de când mă ştiu eu băutor de cafea. Sorb prima înghiţitură, coafura rezistă. Dar ceva era schimbat. Ridic privirea şi maică-mea zise, parcă ghicindu-mi gândul "Da fiule, e fără cofeină. Nu mai bem decât asta acum". Am rămas cu ochii ţintă-n ceaşcă şi cu o grimasă pe faţă. Iaca aşa, băui cafea fără cofeină tot weekend-ul şi nu am murit. Deci se poate.

A venit şi ora prânzului unde ne-am luptat cu o friptură de porc în ceaun, cu garnitură de orez sălbatic şi salată de roşii, ardei, ceapă şi usturoi. Ziua a continuat cu obişnuitul somn de după-masă, mult prea reconfortant pentru a putea fi descris în cuvinte.



Duminica a început cu un mic dejun de pe vremea copilăriei mele. Alivenci! E o specialitate din Moldova, care nu ştiu cum a ajuns în cartea de bucate a familiei mele, mai ales că nimeni nu e din acele părţi. Să vă zic prima oară ce vă trebuie şi după aceea şi cum se face.

E bine să aveţi la îndemână 400 g brânză vaci, 4-5 linguri de mălai, 2 linguri făină de grâu, 200g unt, 5-6 ouă, sare, chimion, boia, 2-3 linguri smântână, 1 pacheţel praf de copt.

Luaţi un vas şi zdrobiţi brânza cu o furculiţă, adăugaţi mălaiul, făina şi condimentele. Frecaţi bine untul cu gălbenuşurile şi le aruncaţi peste cele de mai devreme. Praful de copt se stinge cu lapte şi apoi se adaugă şi el la cheful culinar. La sfărşit bateţi albuşurile şi le deversaţi peste, cum ştiţi mai bine. Forma în care se toarnă compoziţia trebuie să fie bine unsă cu unt să nu se prindă. Se aruncă la cuptor vreo 30 de minute până prinde o crustă frumoasă ruginie de mai mare mândreţea.




La prânz ne-am delectat cu o fripturică de iepurică, care în prealabil a fost ţinut în vin, împănat cu usturoi şi costiţă de porc. Un deliciu de friptură care ne-a mai bucurat şi luni la pranz, o gustare potrivită pentru o săptămână de foc.



Mare dreptate a avut Gael Green, un critic culinar american, când a zis:

"Great food is like great sex. The more you have the more you want."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu