Becky cea urâtă...sau frumoasă

Să denumeşti o pizzerie Rebecca e ca şi cum ai numi un salon de masaj erotic "La Pizza Bella". Dar vorba aia, doar nu mâncăm titlul...şi nici nu masăm pizza. Rebecca îmi aminteşte de aventurile lui Tom Sawyer, unde Becky (prescurtarea de la Rebecca) era iubirea lui eternă. Deci, nicidecum acest nume nu îmi trezeşte apetitul culinar. Foamea e mare, timpul se scurge şi analizam deja prea mult opţiunile de unde să comandăm. "Rămâne Rebecca atunci" - zisei eu, mirându-mă de curajul de care dădeam dovadă. Am optat, pentru pizza casei, Rebecca, că fiecare pizzerie care se respectă are un fel propriu în care adună toate ingredientele: şuncă, carne, mozarella, ciuperci, ouă, smântână, hrean, ardei, salam, capere, roşii, ton, peşte sabie, hamsii, clătite, etc. Ora 2 a sosit, omul negru a venit. Capacul cutiei se deschide încet şi eram deja în poziţia elegantă a luptătorului de sumo. După 2 minute nu aveam cu cine să mă mai lupt. Şiroind de ou cu roşii şi mozarella, cu bucată de costiţă în strungăreaţă, rânjeam satisfăcut - lupta a luat sfârşit. "Toate bune şi frumoase, dar eu ce scriu despre ea" - îmi ziceam în gând. Păi să o luăm nominal, pe puncte, în ordine şi aleatoriu totodată:
1. Aluat - subţire, crocant, cu multă făină pe partea posterioară, că fund nu pot să-i zic la o mâncare
2. Îngrediente - proaspete, mediu de aglomerate per felie
3. Mărime - mărimea contează aici, toate o cam au de 32 cm, dacă sunt de prost gust şi de la ţară mai sunt şi de 40 cm
4. Gust - ori am eu o problemă cu papilele gustative ori încep toate să cam aibă acelaşi gust. Dar gustul e direct proporţional şi cu foamea, cu cât ţi-e foame mai tare cu atât un biet iaurt de băut ţi se pare un savuros filet mignon.

În concluzie, pizza e decentă dar gustul nu reuşeşte să te impresioneze .

Te pup Becky!