Grill'n'Roll by Adi Hădean

A venit si ziua de gratareala cu Adi Hadean. Drept urmare, ne-am îndreptat voiosi spre restaurantul Cactus din Timişoara, locatia aleasa pentru evenimentul culinar.


Pe o caldura de 35°C, eroul Adi ne-a gatit de au curs toate apele pe el, şi ne-a delectat cu fabuloase gratare. Am avut parte de muschiulet de porc, de ceapa verde îmbracata în costita, ciuperci, vinete, coaste de porc si o rulada cu carne macinata si costita însotite de patru feluri de sosuri care sa le însoteasca în drumul spre stomacelele noastre delicate.
A fost prima oara când l-am vazut pe Adi Hadean în carne si oase, de fapt si cu carne si oase si am ramas placut impresionat. Un tip jovial, glumet care se remarca prin profesionalismul culinar si talentul sau. Nu s-a lasat doborât de caldura nemiloasa, el continua sa lucreze la cele 4-5 gratare ale sale, mânuindu-le cu pricepere si fiind atent la carnea care se rumenea pe jarul încins. Noi stateam, salivam, stateam, salivam, mai sorbeam un pahar de lichid cu gheata, mai salivam. La un moment dat s-a auzit anuntul pe care toti îl asteptam: "Prima tura de gratare este gata, veniti de va serviti". Cred ca bunul simt ne-a împiedicat pe toti sa nu ne purtam ca si în reclama la nu stiu ce produs, unde toti îsi fac piedici, se trag unii pe altii de haine numai sa ajunga primii. Dar noi, oameni civilizati, ne-am înfrânat astfel de porniri si ne-am încolonat cuminti la coada, cu armele gata de atac. Iar Adi, ca un ninja culinar, ne facea fata luptând cu poftele noastre. Toate felurile au avut un gust extraordinar iar aromele s-au îmbinat în moduri cum nu am visat vreodata. De remarcat în special costita de porc cu sos de smeura. Spectacol!

Cuvintele nu pot descrie ce am gustat, poate pozele de mai jos reusesc sa va ofere o impresie a ceea ce am trait în aceasta zi torida de iunie.




















>



Comentarii

Postări populare