Filiberto. Ma certo!

Am profitat de ultimele raze de soare şi am plecat spre o locaţie mai liniştită pentru a lua prânzul. Era o dupa-amiază normală şi însorită iar faptul că era vineri şi zi de salariu o făcea maxim de atrăgătoare. Traficul se desfăşura în condiţii decente, cu multe tiruri şi feţe zâmbitoare care fluturau degetele a salut călduros. Chiar foarte călduros. Chiar îmi părea rău că parchez şi las în urmă această oază de bucurie.

Restaurantul Filiberto din Timişoara se află pe o stradă liniştită, aproape de ieşirea din oraş. Chiar dacă se află la vreo o sută de metri de o mare arteră de circulaţie, traficul nu se auzea şi recomand locaţia pentru câteva ore de linişte. Am venit la recomandarea unui coleg care zicea că pizza e bună. De obicei recomandările lui ne cam pun în dificultate dar acum a reuşit să scape cu scalpul intact.

Am comandat doar pizza şi am stat în linişte, scăldaţi de razele soarelui. Sub o umbrelă mare şi generoasă. Nu cred că au trecut zece minute şi a apărut doamna cu pizzele. Mari şi rumene, rânjeau la noi din toate ingredientele lor. Din partea casei am primit ulei picant, ulei de măsline şi oţet balsamic din care doar cel picant cred că-l puteţi folosi la pizza. Am început să ne înfigem furculiţele şi mi-a plăcut că aluatul este subţire. Cred că jumătate din succesul unei pizze e dat de aluat. Restul de jumătate de ingredientele proaspete şi de combinaţiile folosite. După părerea mea, pizza de la Filiberto este una dintre cele mai gustose. Este genul de pizza după care nu te scoli balonat de la atâta aluat şi de la care nu ţi-e rău de la tangajul maşinii. Se simte că un italian stă la baza ei la fel cum şi la alte restaurante se simte când pizzerul nu este italian. Preţurile pornesc de la 12 lei şi se termină pe la 29 de lei.

Vă las cu pozele şi cu părerea de rău că nu am putut să degust mai multe specialităţi de la Filiberto. Dar nu au intrat zilele în sac aşa că avem timp.

 

 

 

 

 

 

 After exercising I always eat a pizza...just kidding. 

I don't exercise.