nu Vinci

Am eu un citat scornit de mine că cică lumea ar fi mai bună fără restaurante proaste şi ar fi mai rea fără restaurante bune. Fără laudă de sine, cred că e şi adevărat. De aia suntem atât de schimbători, noi oamenii, că de fapt nimerim în locuri care ne pot strica ziua sau care ne-o pot face mai bună. 

Restaurantul Leonardo da Vinci din Timişoara se încadrează undeva pe la mijloc, deocamdată. Zic deocamdată fiindcă am degustat doar meniul zilei. Şi aş vrea să cred că nu toată mâncarea este la fel.

Ca şi amplasament, nu este cel mai fericit loc dar iubesc zona pieţei Traian. Am crescut în zonă şi ştiu de câte ori eram fugărit de oamenii de culoare de pe acolo. Nu că aveau ceva cu mine, doar cu sandwich-urile mele şi cu banii de buzunar. Dar acum lucrurile s-au mai schimbat şi nu cred că mai sunt probleme. Locuri de parcare am găsit ziua în amiaza mare. Poate o fi din cauza zonei şi oamenii preferă să vină pe jos. Vorba aia...nu există asigurare mai bună pentru furt decât să o laşi în curtea ta. Şi nici acolo nu e în siguranţă. Parcă văd că mă dă careva în judecată pentru rândurile astea. Ori de la vreo asociaţie a minorităţilor ori de la restaurant că îi defăimez.

Ca şi design, de cum intri te loveşti de atmosfera da vinciană. Vitraliile de la intrare şi scaunele solide şi înalte sunt primele care îţi lovesc ochii. Frescele italiene cu peisaje  şi schiţele lui da Vinci te introduc în ambientul florentin. Mare a fost surpriza când am încercat să urnesc un scaun să-mi pot aşeza dosul pantagruelic pe el. Dacă eram o femeie gravidă cred că năşteam instant de la efort. Dar fiind un atlet, doar un testicol am reuşit să-l desprind de la efort. Oameni buni, vorba lui Bănică junior, păi ăsta e testul suprem pentru un cuplu la prima întâlnire. Dacă vine un sfrijit cu iubita lui să mănânce o salată? La aşa ruşine să-l supuneţi! Să nu poată el trage scaunul pentru aleasa inimii lui. Tzzzzz! 

Ne-am aruncat cu mic cu mare pe meniul zilei, unde ai de ales la felul I printre mai multe supe sau ciorbe. Am mers pe ciorbă de pui a la grec si pe una de fasole. La meniul zilei de obicei încerc să nu comentez foarte mult la cantitate şi calitate. Mă aştept ca pentru 15-18 lei să nu fie mare răsfăţul. Dar nici să îmi dai lături sau trei picături de ciorbă. Dar să revenim. Ciorba a fost medie, bună la gust, orez destul cât să mai existe şi lichid. Felul doi a fost dezastruos. Carnea de porc a fost un pic mai moale decât o talpă iar cartofii copţi erau arşi la capete. Iar dacă nu erau arşi, se sfărâmau în furculiţă. Salata verde cred că a fost culeasă chiar înainte ca turma de dinozauri să iasă la păşunat. Ca desert, celebrul tiramisu şi-a făcut apariţia. Bun la gust dar foarte mic la stat. O să vedeţi poza de fapt. Ca să nu credeţi că exagerez. 

Poate doar la meniul zilei au fost atâtea scăpări. Dar nici asta nu ar fi o scuză, fiindcă asta înseamnă că îţi baţi joc de banii munciţi ai unor oameni flămânzi. Şi e păcat şi e valabil pentru toate restaurantele care îţi oferă meniul zilei doar că se practică. Dacă nu-ţi permiţi să faci zilnic un meniu decent, nu-l găti. Nimeni nu te obligă.

 Lumea ar fi mai bună fără restaurante proaste şi mai rea fără restaurante bune.

 Big Ben