Clătim de zor
Tradiţionalele clătite sau desertul care se află des pe buzele gospodinelor şi nu numai (mă refer la buze!) reprezintă un fel care nu trebuie deloc subapreciat. Necesitând puţine cunoştinţe culinare, de genul stingem praful de copt cu lămâie sau exceptând procesul de separare a gălbenuşului de albuş, clătitele te pot scoate rapid din situaţiile în care telefonul sună şi auzi "Suntem jos...deschide uşa!". Nu mai stau să întreb cât de jos că ar fi o glumiţă de autobază şi nu ne permitem. Sau din situaţiile în care ai chef de ceva dulce, nu vrei să cumperi gata făcut şi să finalizezi repede (nu mă refer la acel "finalizat"!).
Cu umplutură sărată sau dulce, clătitele se dovedesc a fi un bun însoţitor al unei beri reci sau respectiv, al unui pahar de lapte călduţ.
Cu gândul de a-i face o surpriză doamnei Ben, urc în caleaşcă şi mă îndrept spre un magazin în drum spre casă. Pentru umplutură m-am gândit la o pastă de brânză dulce iar problema era să găsesc ceva de calitate. Cum spuneam, există o mare varietate de umpluturi şi fiecare poate face ceva după gust.
Pentru clătite cu umplutură sărată poţi opta pentru o pastă de carne sau ciuperci, şunculiţă uscată, bucăţele reci de friptură, chiar şi nişte salată de fasole verde cu un pic de maioneză iar deasupra putem arunca nişte smântână sau parmezan. Pentru cele cu umplutură dulce, nu cred să existe ceva care să nu se potrivească. De la umila marmeladă până la combinaţii de pastă de ciocolată cu căpşuni sau banane, miere cu nucă, sau câte şi mai câte. Cred că untul de arahide nu ar merge deloc într-o clătită. Dar poate e doar părerea mea.
Spre surprinderea mea, am găsit brânză dulce la primul magazin. Semn că începem să o mai dăm şi noi românii pe dietetice. Restul ingredientelor au fost uşor de smuls de pe rafturi, aşa că mă îndrept spre casă. Strig repede nişte ordine stricte la intrarea în casă, gen "Nu intri în bucătărie că şterg Euforia din lista de canale!" şi mă apuc de treaba. Nu are rost să detaliez procesul de fabricaţie. Pot să zic că am urmat reţeta tradiţională găsită pe o multitudine de site-uri. Ce m-a frustrat într-adevăr este că nimeni nu a dat cantităţile corecte. Am respectat întocmai reţeta dar dacă era să mă iau după ele, mâncam vreo cinci clătite cred. Ca să scot cantitatea de clătite care se vede în poze a trebuit să suplimentez la greu. Cică un pahar de lapte, cum zic toţi...poate de băut înainte să te apuci de treabă. În aluatul de clătite se mai bagă şi nişte coajă rasă de lămâie. Aveţi grijă să radeţi foarte fin, să nu daţi de culoarea albă a cojii. Altfel, aluatul va avea un gust amărui. Acum înţeleg mai bine de ce zic bunicile noastre "...după ochi" când ne dictează reţete.
La final, clătita clătită şi umplutura umplutură. Au ieşit pufoase şi numai bune de testat papilele gustative.
Cu umplutură sărată sau dulce, clătitele se dovedesc a fi un bun însoţitor al unei beri reci sau respectiv, al unui pahar de lapte călduţ.
Cu gândul de a-i face o surpriză doamnei Ben, urc în caleaşcă şi mă îndrept spre un magazin în drum spre casă. Pentru umplutură m-am gândit la o pastă de brânză dulce iar problema era să găsesc ceva de calitate. Cum spuneam, există o mare varietate de umpluturi şi fiecare poate face ceva după gust.
Pentru clătite cu umplutură sărată poţi opta pentru o pastă de carne sau ciuperci, şunculiţă uscată, bucăţele reci de friptură, chiar şi nişte salată de fasole verde cu un pic de maioneză iar deasupra putem arunca nişte smântână sau parmezan. Pentru cele cu umplutură dulce, nu cred să existe ceva care să nu se potrivească. De la umila marmeladă până la combinaţii de pastă de ciocolată cu căpşuni sau banane, miere cu nucă, sau câte şi mai câte. Cred că untul de arahide nu ar merge deloc într-o clătită. Dar poate e doar părerea mea.
Spre surprinderea mea, am găsit brânză dulce la primul magazin. Semn că începem să o mai dăm şi noi românii pe dietetice. Restul ingredientelor au fost uşor de smuls de pe rafturi, aşa că mă îndrept spre casă. Strig repede nişte ordine stricte la intrarea în casă, gen "Nu intri în bucătărie că şterg Euforia din lista de canale!" şi mă apuc de treaba. Nu are rost să detaliez procesul de fabricaţie. Pot să zic că am urmat reţeta tradiţională găsită pe o multitudine de site-uri. Ce m-a frustrat într-adevăr este că nimeni nu a dat cantităţile corecte. Am respectat întocmai reţeta dar dacă era să mă iau după ele, mâncam vreo cinci clătite cred. Ca să scot cantitatea de clătite care se vede în poze a trebuit să suplimentez la greu. Cică un pahar de lapte, cum zic toţi...poate de băut înainte să te apuci de treabă. În aluatul de clătite se mai bagă şi nişte coajă rasă de lămâie. Aveţi grijă să radeţi foarte fin, să nu daţi de culoarea albă a cojii. Altfel, aluatul va avea un gust amărui. Acum înţeleg mai bine de ce zic bunicile noastre "...după ochi" când ne dictează reţete.
La final, clătita clătită şi umplutura umplutură. Au ieşit pufoase şi numai bune de testat papilele gustative.
"I feel a recipe is only a theme, which an intelligent cook can play each time with a variation."
Madame Benoit
Comentarii
Trimiteți un comentariu